De la Salvador, intenţia era să ajung la Belem (costă 265 reais, adică vreo 118-120 de dolari americani pentru un drum de 36 de ore, conform programului, deci mai mult în realitate).
În călătoriile lungi, unul din deserviciile pe care ţi le poţi aduce singur e să îţi faci planuri şi să ţii morţiş la ele, după care să te simţi obligat să te enervezi ca n-a ieşit cum ai vrut. Faptul că nu se potrivesc una cu alta e o oportunitate de a scăpa de controlită (n.r. - tendinţa compulsivă de a-ţi controla viaţa, viitorul, pe ceilalţi, având ca efect frustrarea).
La autogară, serverul din Salvador nu putea să vorbească cu severul din Belem, care decisese că e prea cald şi ia o pauză offline. Cum nu ştia nimeni când se termină siesta serverului din Belem şi alt mod de a cumpara biletele nu există, după o scurtă evaluare a perspectivei de a face autostopul vreo mie cinci sute de km, care a dat cu minus, am pus degetul pe o hartă din sala de aşteptare şi am ales Fortaleza, ca punct intermediar în direcţia Belem.
Amicul Ţuţurică, expert în soluţii alternative, trece mai greu peste ideea că de data asta trebuie “să facem cum vor alţii”, şi declară că suntem “excepţional de proşti” traversând Brazilia în loc să ne ducem în sud spre Argentina.
Fortalezii au mâncat episcopul european
În autobuz, pe drum, îl cunosc pe Saron, care pare că nu consideră faptul că eu nu vorbesc portugheză şi nici el engleză sau spaniolă drept un impediment pentru comunicare. Arată exact cum îmi imaginez că ar arăta Mowgli pe la 25 de ani: păr lung, gros şi aşa de negru încât în confruntarea cu soarele se face albastru. E muzician, originar din Salvador, dar locuieşte în Fortaleza, unde îl voi reîntâlni. Cea mai mare parte din conversaţiile noastre au ramas posterităţii sub forma unor desene asociate cu inscripţii într-un bloc-notes pe ca
