Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criza afectează turismul de afaceri

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 3 martie 2009 ·

Criza financiară a golit camerele unităţilor de cazare din Ploieşti, astfel încât, hotelierii sunt dispuşi să negocieze tarifele de cazare.

Deşi nu este un oraş turistic, în Ploieşti s-au construit în ultimii trei ani şase hoteluri, capacitatea de cazare depăşind acum 1500 de locuri.

Dacă până anul trecut gradul de ocupare al unităţilor hoteliere era de aproape 70%, acum abia o treime din camere mai este ocuptă din cauza crizei financiare.

“Pentru că afacerile merg prost, clienţii preferă să facă naveta la Bucureşti decât să plătească 400 de lei pentru o noapte de cazare în Ploieşti”, susţine Elena Popică, şeful recepţiei unui hotel din Ploieşti.

Unii hotelieri fac reduceri

Tarifele variază între 150 şi 200 de lei, pentru o cameră la un hotel de două stele, şi pot ajunge până la 550 de lei, pentru o cameră de trei sau patru stele. Unii hotelieri preferă să facă reduceri, negociind direct cu clientul nehotărât, alţii preferă varianta unor tarife în care să se regăsească un profit cât mai mic.

“De la începutul anului numărul clienţilor este în scădere, dar sperăm ca în lunile viitoare gradul de ocupare să crescă simţitor. Am mers pe tarife care să acopere costurile şi o marjă a profitului redusă. La noi, o cameră dublă costă 320 de lei, în condiţii de confort maxim”, a declarat Paul Palaş, administratorul Hotelului Central, cel mai vechi din Ploieşti.

O alternativă mai ieftină este închiriatul unui apartament pe o perioadă scurtă de timp.

“Exisă în oferta noastră apartamente şi garsoniere complet mobilate care pot fi închiriate în regim hotelier la preţuri de criză de 100 de lei pe zi. Dacă pe tranzacţii imobiliare stăm foarte prost, avem în schimb câteva închirireri temporare pe săptămână”, susţine Dan Pascu, agent imobiliar.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum o ora
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

R. Moldova: Premierul Recean îndeamnă cetăţenii români să voteze: “Să meargă neapărat” / Pe teritoriul Republicii Moldova sunt 59 de secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din România

News.ro acum o ora
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe moldovenii care deţin şi cetăţenia română să voteze neapărat la alegerile prezidenţiale din România. „Vreau să invit toţi cetăţenii români din Republica Moldova să meargă neapărat s

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum o ora
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum o ora
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Românii vor putea călători fără viză în China timp de un an, anunță Ministerul de Externe

Libertatea acum o ora
Românii vor putea călători în China fără viză pentru o perioadă limitată, a anunțat, sâmbătă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum 2 ore
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 3 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°