Un constănţean şi un braşovean, alături de 20 de marinari străini, sunt de aproape 10 zile prizonierii piraţilor somalezi. Cei doi marinari români sunt comandantul Adrian Hududui, 41 de ani, din Braşov, şi mecanicul de bord Marian Strâmbeanu, de 47 de ani, din Constanţa.
Alături de 19 marinari filipinezi şi un ucrainean, cei doi români s-au îmbarcat pe nava grecească Saldanha, sub pavilion Malta, pe data de 22 februarie.
Nava ar fi trebuit sa facă un traseu regulat de-a lungul coastelor somaleze, într-o zonă securizată împotriva atacurilor piraţilor din zonă.
Răpitorii, drogaţi şi înarmaţi
Căpitanul de cursă lungă Ştefan Besnea, directorul firmei care le-a găsit românilor contractele de muncă, a fost surprins de cele întâmplate.
„Am fost anunţaţi de către armatorul navei că în dimineaţa zilei de 22 februarie s-au apropiat mai multe ambarcaţiuni rapide pline cu bărbaţi înarmaţi. Aceştia au reuşit să urce la bord şi să preia controlul. Nu a fost rănit nimeni. Şi la această oră armatorul navei negociează cu şeful piraţilor. Eu cred că în 10-15 zile situaţia va reintra în normalitate ”, a concluzionat Besnea.
Soţia lui Adrian Hududui, căpitanul navei MV Saldanha, a aflat chiar de la soţul ei despre răpire. „M-a sunat în acea noapte şi mi-a spus că au probleme şi au fost capturaţi. Sunt pe navă şi îi păzesc 11 piraţi, drogaţi şi înarmaţi. Ei au cerut firmei greceşti o sumă de bani pentru a-i elibera, însă, de duminică, piraţii au început să se agite. Nu mai au răbdare şi discută doar cu managerul companiei. Nu ştiu ce răscumpărare vor. Ieri am vorbit de trei ori cu ei”, spune Magda Hududui, soţia marinarului răpit.
Hududui a plecat în misiune pe 5 iunie 2008 şi urma să revină în ţară peste o săptămână. Are doi copii, o fetiţă de 13 ani şi un băieţel de trei ani. Bărbatul lu