S-au născut, fără s-o ceară, bolnavi incurabil, pe viaţă. Sindromul Down este primul care-i stigmatizează. De multe ori, alte simptome se adună ca un ciorchine. Unele familii îi ţin ascunşi, altele le oferă ce pot mai bun. În Băileşti, un centru educaţional încearcă de opt ani să le facă loc printre noi. Intră cuminţi, unul câte unul, pe uşa atelierului în care s-a făcut cald. Tocmai au luat masa de prânz, dincolo, în sala cu mese. Acum e timpul pentru joc. Jocul acesta care pentru ei înseamnă muncă, acţiune şi destindere, înseamnă viaţă. Îşi îmbracă - unii dintre ei cu ajutor - halatul maro, cu poale, şi se aşază pe scăunelele cu spătar inscripţionat: Andreea, Iulia, Cristi, Viviana, Rareş... Pe mese îi aşteaptă o bucată inertă de lut, rece şi străină. Azi fac struguri. Fiecare cum îşi aminteşte, cum îi suflă la ureche imaginaţia sau după cum îi e îndemânarea. Percepţiile sunt diferite şi reprezentările, de asemenea. O boală însoţită de altele Sindromul Down este o disfuncţionalitate cromozomială, o combinaţie de diferite simptome, a cărei apariţie nu poate fi împiedicată. Cauzele acestei schimbări genetice definitive sunt încă necunoscute, iar tratamentul - inexistent. „În general, el este asociat cu probleme vitale (malformaţii la inimă, probleme de vedere, de auz), tulburări de limbaj, epilepsie. De multe ori, medicamentele pe care le folosesc le scad motricitatea, îi blegesc. Însă capacitatea lor de a învăţa este uimitoare dacă li se acordă şansa de a se dezvolta. Au nevoie de multă dragoste şi sub nici o formă nu trebuie marginalizaţi", spune psihopedagogul Mariana Ignat. „Când a fost înfiinţată, în Băileşti, în 2000, de un grup de părinţi, Asociaţia Longdon Down Oltenia - Centrul Educaţional «Teodora» (ALDO-CET) îşi propunea susţinerea dezvoltării persoanelor cu dizabilităţi, în special a copiilor şi tinerilor cu sindromul Down şi a familiilor lor, crearea un