Pentru a avea şanse la prezidenţiale în faţa lui Traian Băsescu, PSD ar trebui să aibă un candidat cu dinţi, ceea ce ar presupune ca partidul să iasă de la guvernare. Adrian Năstase se vede foarte bine într-un astfel de rol, însă Mircea Geoană este reticent la "zona zoomorfă".
De altfel, Adrian Năstase este cel care a lansat ieri teoria candidatului cu dinţi. "În măsura în care PSD va merge cu o variantă foarte liniştită, moale, o variantă fără dinţi în campania electorală, un astfel de candidat are şanse mai mici", a anticipat Năstase prestaţia PSD în cazul în care ar arunca în competiţia cu Traian Băsescu un astfel de candidat. Cum el şi Geoană sunt singurii posibili prezidenţiabili ai partidului la momentul acesta, Năstase s-a văzut nevoit să explice dacă liderul PSD este candidatul fără dinţi. "Eu vorbesc în general. Nu mă refer la persoane acum. Am discutat despre profilul pe care l-ar avea un astfel de candidat", s-a justificat Năstase, lăsând să se înţeleagă, la o zi după ce declarase că este dispus să candideze dacă partidul i-o va cere, că el are dinţi. Dincolo de asta, Năstase recunoaşte însă că PSD nu se poate prezenta cu un candidat puternic în orice condiţii, spunând în acest sens ceea ce "foarte mulţi gândesc". "Cei care se gândesc la ideea unui candidat cu şanse din partea PSD la prezidenţiale iau în calcul că un astfel de candidat, pentru a fi credibil, trebuie să vină cu un un mesaj alternativ, diferit de Traian Băsescu", a arătat Năstase, adăugând că, în condiţiile în care Băsescu ţine foarte aproape de el echipa PSD, "e foarte greu să vii cu un mesaj alternativ, critic, dur, în continuarea mesajului nostru din ultimii patru ani". "PSD este, totuşi, partidul care a avansat ideea suspendării lui Traian Băsescu pentru acţiune neconstituţională şi s-a bătut pentru demiterea lui", şi-a încheiat pledoaria prezidenţiabilul Năstase. @N_P