Pentru a-şi vinde proiectele noi, dezvoltatorii acceptă transformarea caselor în pensiuni turistice. Construcţiile aflate în ansambluri rezidenţiale din zone turistice sunt mai uşor de închiriat, pentru că beneficiază de facilităţile oferite de către dezvoltator. Până în urmă cu câţiva ani cei care doreau o locuinţă în zonele turistice erau nevoiţi să şi-o construiască singuri sau să apeleze la localnici. În prezent, amatorii de astfel de proprietăţi pot să achiziţoneze case aflate în complexuri rezidenţiale. Ele pot fi la rândul lor transformate în pensiuni de către cumpărătorii care vor să îşi amortizeze investiţia.
„Proprietarii pot chiar închiria mai uşor aceste imobile, mai ales dacă sunt amplasate în apropierea unor obiective turistice, pentru că oferă o serie de facilităţi pe care unităţile de cazare particulare nu le au în dotare. De asemenea, în complexurile mari sunt amenajate şi zone de distracţie, spa, piscină, la care au acces toţi vizitatori”, consideră reprezentanţii agenţiei imobiliare Eurometropola.
Zona montană, bogată în oferte
Un complex rezidenţial pentru care dezvoltatorii spun că randamentul este garantat este Park-Residence, ansamblu cu circuit închis, care, la finalizare, va cuprinde un număr de 17 vile. Complexul este situat la o distanţa de aproximativ 12 kilometri de Sibiu, în regiunia Tocile.
„Casele se pot contracta în mai multe stadii de finisare, cu menţiunea că, indiferent de momentul ales, constructorul pune la dispoziţia beneficiarului gardul împrejmuitor, grădina nivelată, aleile pavate, racordurile la apă, curent şi canalizare, sistemul automatizat al porţii de acces în complex” spune Alin Petraşcu, reprezentant al dezvoltatorului. Preţurile de achiziţie variază, în funcţie de tipul de imobil şi de stadiul construcţiei, între 450 euro şi 850 euro pe metru pătrat construit.