PACIENT. Naomi s-a prezentat la IML, apoi la Spitalul Universitar, pentru a-i fi eliberate actele care demonstreaza ca a fost agresat Florin Moldovan, travestitul cunoscut sub numele de Naomi, care a fost batut si tuns de trei tineri, in plina strada, se "inarmeaza" cu documente medicale, in incercarea de a-i trimite pe agresori in puscarie.
Dupa experienta de joia trecuta, cand a fost smuls dintr-o cafenea de pe bulevardul Decebal din Capitala si batjocorit de trei insi, care l-au lovit, l-au tuns si l-au indesat intr-un tomberon, Naomi a decis sa lupte pana in panzele albe impotriva autorilor. Paparazzii CANCAN l-au surprins pe travestit in timp ce facea o vizita la Institutul National de Medicina Legala. La IML, el a fost examinat de experti, care urmeaza sa stabileasca numarul de zile de ingrijiri medicale necesare insanatosirii, dupa agresiunea suferita. Intrucat din documentele medicale rezulta ca travestitul nu a avut leziuni severe, ci doar cateva contuzii craniene si toracice, legistii se vor vedea nevoiti sa acorde doar cateva zile, iar fapta comisa de agresori va fi considerata lovire, infractiune pedepsita cu o amenda de cateva sute de lei. Asta in conditiile in care politistii vor reusi sa-i identifice pe autori -misiune extrem de dificila, deoarece travestitul nu isi aminteste figurile atacatorilor.
(D.B.)
PACIENT. Naomi s-a prezentat la IML, apoi la Spitalul Universitar, pentru a-i fi eliberate actele care demonstreaza ca a fost agresat Florin Moldovan, travestitul cunoscut sub numele de Naomi, care a fost batut si tuns de trei tineri, in plina strada, se "inarmeaza" cu documente medicale, in incercarea de a-i trimite pe agresori in puscarie.
Dupa experienta de joia trecuta, cand a fost smuls dintr-o cafe