Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cel mai lung fir de mărţişor din lume

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 3 martie 2009 ·

După cea mai lungă scrisoare din lume dedicată lui Moş Crăciun şi cel mai lung elastic din lume, braşovenii au participat la crearea celui mai lung şnur de mărţişor din lume. Copii de la Şcoala nr. 10 din Braşov au dat o mână de ajutor în „răsucirea” şnurului, acţiune care a avut loc ieri după amiază. Împreună cu voluntarii Centrului Antidrog Braşov, elevii s-au deplasat prin Centrul Istoric al Braşovului dotaţi cu benzi de hârtie roşie şi albă. Campania a avut scopul de sensibilizare a populaţiei privind tot ce înseamnă consumul de droguri.

„Ne-am gândit că vine primăvara, e 1 martie, natura renaşte la viaţă şi tocmai de aceea am denumit campania «Zâmbeşte! E primăvara ta!». Milităm pentru găsirea unei alternative de petrecere a timpului liber prin ieşiri în natură, drumeţii, orice te determină să nu cazi în capcana drogurilor”, a declarat Alina Grigore, specialist Prevenire în cadrul Centrului de Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog Braşov.

Au înconjurat fântâna arteziană

Tinerii le-au cerut trecătorilor să împletească şi ei şnurul, dacă se declară împotriva drogurilor. „Clienţi” s-au găsit repede, atraşi mai degrabă de ineditul situaţiei decât de „lupta antidrog”. Nu a durat mult şi şnurul alb-roşu a ajuns să măsoare 50 de metri. „La un moment s-a făcut coadă. Lume aştepta câteva minute în rând pentru a apuca să împletească firul. La sfârşit, ne-am deplasat cu şnurul la fântâna arteziană din Piaţa Sfatului şi am înconjurat-o cu şnurul de măr- ţişor”, a declarat Grigore. Specialistul Antidrog este de părere că acţiunea şi-a atins scopul. „Şnurul pe care l-am creat acum a urmărit atragerea cetăţenilor comunităţii braşovene în semn de solidaritate împotriva acestui flagel – drogul”, a subliniat Alina Grigore. Este prima campanie de acest fel care „împleteşte” simbolul primăverii cu sensibilizarea populaţiei împotriva drogurilor. Centru

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Coreea de Nord, aliat necondiționat al Rusiei în războiul din Ucraina. Ce promite Kim Jong Un

HotNews acum 44 minute
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat diplomaților ruși că țara sa este gata să „sprijine necondiționat” toate acțiunile întreprinse de Moscova pentru a rezolva conflictul din Ucraina, au informat duminică mass-media de stat, în contextul disc

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum o ora
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

Firma xAI a lui Elon Musk şi-a cerut scuze după ce chatbotul Grok l-a lăudat pe Hitler

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Compania de inteligenţă artificială a lui Elon Musk, xAI, a prezentat scuze după ce chatbotul său Grok a făcut o serie de comentarii antisemite şi laudative la adresa lui Adolf Hitler la începutul ac

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Horoscop pentru duminică, 13 iulie 2025. Se întrezăresc întâlniri si discuții cu prietenii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 43 minute
Berbec La finalul acestei saptamani se intrezaresc întâlniri si discutii cu prietenii. Tensiunile mocnesc in umbră, de aceea fii prudent. Ar fi bine sa nu-ti divulgi planurile de viitor, pentru ca unii ar putea sa profite de pe urma lor. Roiește in

Gigi Becali încă așteaptă banii: „Pe mine nu mă păcălește nimeni! Ne judecăm”

Gazeta Sporturilor acum 14 ore
Gigi Becali, patronul FCSB, încă așteaptă banii pentru transferul lui Florinel Coman. E vorba de 5 milioane de euro pentru jucător, plus un milion ca despăgubiri. CONTEXT:

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 12 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 12 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Iranul spune că va colabora cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, dar inspecţiile ar putea fi riscante

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iranul intenţionează să coopereze cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, în ciuda restricţiilor impuse de parlamentul său, a declarat sâmbătă ministrul de externe Abbas Araqchi, subliniind

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 12 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Vremea

București
acum

23°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

20°
dum.

17°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

26°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

21°
dum.

17°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°