Despre condiţia autorului în timpul regimului comunist şi limitele libertăţii de creaţie s-a vorbit mult după 1990. Scriitorii au povestit, critica literară a teoretizat, analizat, chestiunea cenzurii s-a întors pe toate feţele.
Precum oamenii înşişi, cărţile au suferit de "boli" mai uşoare şi, în puţine cazuri, de maladii mortale, traduse în epocă prin interdicţia de a apărea sau prin retragerea de pe piaţă. Cercetătorii fenomenului cenzurii au identificat mai multe etape: precenzura – totalitatea presiunilor făcute asupra autorului în faza de elaborare a operei, cenzura propriu-zisă făcută de oficialităţi şi postcenzura – măsuri luate după apariţia pe piaţă a volumului. În fiecare dintre aceste etape, intervenţiile din partea autorităţilor variau în diferite grade, de la eliminarea unor pasaje până la suprimarea unor capitole întregi, articole de critică nefavorabile până la retragerea cărţii de la vânzare. În rândurile ce urmează, vă prezentăm câteva exemple de volume retrase de pe piaţă după apariţie, observate de Ioan Vlas, în cele şase decenii cât a trăit printre cărţi şi autorii lor la Cluj, şi descrise în lucrarea "Amintirile unui librar".
De-a lungul celor 60 de ani petrecuţi în librărie, am avut şi cazuri ciudate de difuzare a unor cărţi, fie în sensul retragerii lor urgente din circuit, fie al difuzării "dirijate" în cazul altora. Am să dau câteva exemple, în ordine strict cronologică a acestora. (...)
Un caz foarte interesant l-a reprezentat Ana Blandiana. În revista Amfiteatru, an XVIII, nr. 12 (228), decembrie 1982, p. 10, sub genericul "Antologica", i s-a publicat un grupaj de poeme. Aceste poeme au devenit imediat "samizdat" (un cuvânt rusesc, de largă circulaţie în Occident, neînregistrat în dicţionarele noastre antedecembriste, desemnând un ansamblu de mijloace utilizate
