Zece deţinuţi din cadrul Penitenciarului Brăila, cuprinşi în programul de intervenţie specifică destinat persoanelor vârstnice, au adus bucurie în sufletele bătrânilor de la Căminul Sf. Nicolae Brăila, cu ocazia zilei de 1 martie. Astfel, din proprie iniţiativă, persoanele private de libertate au folosit o parte din banii câştigaţi prin munca desfăşurată pentru a cumpăra dulciuri de la chioşcul unităţii şi a face mici pachete pentru bătrâni.
Acestea au fost oferite alături de mărţişoarele confecţionate de deţinuţi în cadrul programului de terapie ocupaţională. Activitatea a fost organizată de Serviciul de Educaţie şi Asistenţă Psihosocială din cadrul Penitenciarului Brăila şi se înscrie în demersurile realizate de instituţie în vederea recunoaşterii ca un serviciu social în slujba societăţii.
La rîndul lor, câţiva deţinuţi de la Penitenciarul pentru Minori şi Tineri Tichileşti au poposit la Căminul de bătrâni din staţiunea Lacu Sărat, unde au prezentat un scurt program artistic şi au oferit persoanelor vârtsnice felicitări şi mărţişoare confecţionate chiar de ei.
Zece deţinuţi din cadrul Penitenciarului Brăila, cuprinşi în programul de intervenţie specifică destinat persoanelor vârstnice, au adus bucurie în sufletele bătrânilor de la Căminul Sf. Nicolae Brăila, cu ocazia zilei de 1 martie. Astfel, din proprie iniţiativă, persoanele private de libertate au folosit o parte din banii câştigaţi prin munca desfăşurată pentru a cumpăra dulciuri de la chioşcul unităţii şi a face mici pachete pentru bătrâni.
Acestea au fost oferite alături de mărţişoarele confecţionate de deţinuţi în cadrul programului de terapie ocupaţională. Activitatea a fost organizată de Serviciul de Educaţie şi Asistenţă Psihosocială din cadrul Penitenciarului Brăila şi se înscrie în demersurile realizate de instituţie în vederea recunoaşterii ca un serviciu social în slujba