Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spaţiile verzi încurcă Ministerul Mediului

Publicat in Adevarul, marți 3 martie 2009 ·

Ministerul a propus abrogarea legii care interzice construcţiile în parcuri. Reprezentantul autorităţii de mediu şi-a schimbat de două ori poziţia în cadrul dezbaterii din Parlament referitoare la modificarea reginului spaţiilor verzi. Reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale de mediu, deputaţi, membri ai Comisiei pentru administrare publică, planificare teritorială şi protecţia mediului din cadrul Parlamentului României şi directorul de cabinet de la Ministerul Mediului au dezbătut, ieri, propunerea de modificare a Ordonanţei de Guvern 114/2007, venită din partea Ministerului Mediului.

Iniţial, directorul de cabinet Adrian Crăciun a susţinut ordonanţa care prevede interzicerea schimbării destinaţiei spaţiilor verzi şi atingerea unei medii de 26 mp spaţiu verde/cap de locuitor până în 2012.

„Trebuie să evităm o situaţie extremă“

Pe parcursul discuţiilor a revenit însă asupra punctului de vedere al instituţiei pe care o reprezintă. „Trebuie să evităm situaţia extremă de a interzice absolut orice construcţie pe spaţiile verzi“, a declarat Crăciun, adăugând: „Nu am exemple concrete care să susţină această poziţie“.

În finalul dezbaterii, influenţat de părerea reprezentanţilor societăţii civile, Crăciun a precizat că Ordonanţa 114 este bine scrisă, iar modificările ar trebui aduse Legii 24 din 2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi.

„Noi considerăm că Ordonanţa 114 a fost  adoptată în grabă, din dorinţa de a proteja Parcul Bordei din Bucureşti. Noi nu vrem decât să clarificăm ce înţelegem prin termenul de spaţiu verde în contextul existenţei Legii 24/2007, legea spaţiilor verzi“, a spus Crăciun.

„Luaţi-vă rolul în serios şi haideţi să construim o ţară în care rechinii imobiliari nu mai umblă cu sacoşele pe la porţile Ministerului Mediului sau ale Parlamentul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 3 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 5 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Informări publice - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 23 minute
Aqua Blue Developer SRL anunţă, cu data de 01.08.2025, începerea lucrărilor de construire pentru proiectul situat în jud. Braşov, loc. Tărlungeni, Str. Meşterul Manole, nr. 27, în baza Autorizaţiei de Construire nr. 128 din 05.06.2025, emisă de Prim

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 6 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 4 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 5 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 13 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 10 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

19°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

17°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°