Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Armel Disney se întoarce în Zăvoi

Publicat in GAZETA de SUD, marți 3 martie 2009 ·

CSM Vâlcea îl va transfera până la urmă pe atacantul congolez Mamouma Armel Ossilia Disney. Acesta a reuşit să îşi rezolve probleme financiare cu Farul Constanţa şi va semna astăzi cu CSM un contract valabil până în vară. „Vine liber de contract. Dacă va confirma, va rămâne la noi şi din vară. Oricum, după acest sezon îi expira contractul cu Farul şi nu avea rost să-l împrumutăm. El a promis că va lua dezlegare şi va juca la noi“, a spus directorul general din Zăvoi, Florin Verigeanu.

Disney a jucat ultima dată la Internaţional Piteşti, una dintre contracandidatele principale ale CSM în cursa pentru promovare, dar va avea concurenţă tare la Vâlcea, urmând să se lupte pentru un post de titular cu Stromajer şi Câju. Disney este al şaselea transfer reuşit de CSM în această pauză competiţională, după Dandea (Câmpia Turzii), Săceanu („U“ Craiova), Mihuţ şi Roszel (ambii de la UTA) şi Orac (Pandurii).

Artimon se teme de Inter

Tehnicianul vâlcenilor, Alin Artimon, spune că se aştepta la victoria piteştenilor de la Internaţional în deplasarea de la Câmpia Turzii.

„Am spus că Internaţional este un adversar puternic, organizat din toate punctele de vedere. Am avut dreptate. Oricum, noi jucăm numai pe teren. Cred că s-a văzut acest lucru şi se va vedea în continuare. Ne bazăm pe jucătorii noştri. Avem echipă bună. Vrem să câştigăm cât mai multe puncte şi să promovăm pe valoare. Meciul din etapa viitoare, cu FC Bihor Oradea, va fi foarte important şi trebuie să-l câştigăm“, a declarat Artimon.

În ceea ce priveşte meciul de debut din returul de campionat, cu Arieşul Turda, CSM a mizat pe patru fotbalişti noi, faţă de prima parte a sezonului. Roszel şi Mihuţ, ambii veniţi de la UT Arad, au jucat încă din primul minut, în timp ce Săceanu şi Orac au intrat pe parcursul meciului, în minutele 76, respectiv 90. „Cred că toţi s-au integrat. E bine

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum 22 minute
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum 20 minute
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 37 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 2 ore
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum 36 minute
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum o ora
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 2 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Strategia Naţională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare şi Cerebrovasculare, aprobată

Mediafax acum 37 minute
Strategia Națională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare și Cerebrovasculare 2025-2030 (SNBCC) aprobată prin această Hotărâre a Guvernului urmărește creșterea nivelului de sănătate a populației și de reabilitare medicală a pacienților cu afecți

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Sondaj INSCOP: 46% dintre români cred că statul este vinovat pentru situaţia lor actuală

G4Media acum 51 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Aproape jumătate dintre români cred că statul poartă o mare parte din vină pentru situaţia lor actuală, conform ediţiei a II-a a Barometrului Informat.ro – Inscop Research realizate în perioada 20-26

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°