Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Drama unor copii a căror mamă le-a ucis fratele

Publicat in GAZETA de SUD, marți 3 martie 2009 ·

În vara anului trecut, comunitatea din Hurezani-Gorj a fost şocată la aflarea veştii că Elena Cruceru şi-a ucis cu sânge rece nou-născutul cu un cuţit de bucătărie. Femeia a fost încarcerată, urmând să-şi primească pedeapsa, iar cei trei micuţi pe care îi avea au rămas în grija bunicilor paterni. Daniela, Bogdan şi Alexandra Cruceru sunt cei trei copii ai Elenei, femeia care în vara lui 2008 şi-a omorât nou-născutul. Aceasta a născut acasă şi nu a recunoscut niciodată că este însărcinată. Soţul său a aflat după câteva ore că Elena Cruceru tăiase gâtul nou-născutului şi îi aruncase cadavrul pe gura unei conducte dezafectate de gaze. Acesta a anunţat imediat poliţia, mai ales că asupra femeii mai planase cu câţiva ani în urmă suspiciunea de pruncucidere. După arestarea mamei, reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj i-au consiliat pe cei trei micuţi şi apoi au decis să-i dea în plasament bunicilor paterni. Cruzimea de care a dat dovadă mama lor i-a şocat pe micuţi. Daniela are nouă ani, Bogdan are şapte, iar Alexandra, doar patru. „Nu mai vreau să vorbiţi de ea, o să visez urât“ La mai bine de jumătate de an de la tragedia care le-a zdruncinat familia, Daniela, cea mai mare dintre cei trei copii, nu mai vrea să audă de mama sa. „Nu mai vreau să vorbiţi despre ea, o să visez urât la noapte. Am văzut tot, atunci când l-a omorât pe fratele meu. Nu mai este mama mea, mi-a omorât fratele. Îi era rău, a început să-i curgă sânge, m-a pus să scot copilul din ea, dar până la urmă l-a tras singură. M-am speriat, am început să plâng, eram şi eu plină de sânge. Copilul trăia, dar ea a luat un cuţit şi i-a tăiat gâtul. L-a ascuns apoi. Nu mai vreau să ştiu nimic de ea", a povestit micuţa, elevă în clasa a doua. Fetiţa îşi aminteşte cu tristeţe că mama sa se purta urât cu ei: „Nici mâncare nu ne făcea mama şi ne bătea. Acum ne este bine", a

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum o ora
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

ACCIDENT grav pe A1 la Simeria. Șase victime, între care doi copii după o coliziune între trei autoturisme și un TIR. Traficul, complet blocat

Gandul acum 20 minute
Un accident rutier grav a avut loc luni dimineață pe autostrada A1 Sibiu-Deva, în zona Simeria, județul Hunedoara. Trei mașini și un TIR au fost implicate, iar șase persoane au fost rănite, printre care doi copii. Traficul a fost blocat complet, iar

Incendiu puternic într-un bloc din Baia Mare. Două persoane au ajuns la spital și 28 de locatari au fost evacuați

Gandul acum 46 minute
Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din Baia Mare, luni dumineață, 21 iulie 2025. În urma deflagrației, două persoane au fost rănite. S-a dispus evacuarea a 28 de persoane din imobil, iar pompierii au intervenit de urgență. Un incendiu a iz

Ecuadorul îl extrădează în SUA pe Fito, cel mai periculos traficant de droguri al țării

Ziua Constanta acum 29 minute
Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârșitul lunii iunie după un an și jumătate de fugă. Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică

Șase răniți, printre care și doi minori, în urma unui accident grav pe autostrada A1, în vestul țării (foto & video)

Press Alert acum 21 minute
Șase persoane, între care doi copii, au fost rănite, luni dimineața, în urma unui accident rutier produs între trei mașini și un TIR, pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, în zona localității Simeria, județul Hunedoara. Potrivit Centrului Infotrafic din In

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Accident grav, în Leșu! Un tânăr a murit, iar alți doi au ajuns la spital. Șoferul a condus beat

Gazeta de Bistrita acum 25 minute
Facebook Twitter Print WhatsApp Un accident grav s-a petrecut în această dimineață în localitatea Leșu, unde un autoturism s-a răsturnat. Trei tineri au fost grav răniți, doi dintre aceștia au fiind transportați, însă un al treilea a decedat. Poliți

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 9 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 9 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

22°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

24°
lun.

21°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

21°
lun.

19°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°