* este al doilea an în care formaţia pregătită de profesorul Cătălin Teodor ajunge în această fază a competiţiei, la nivelul echipelor de gimnaziu
Anul acesta la startul etapei judeţene a turneului de fotbal rezervat echipelor de gimnaziu, competiţie aflată în calendarul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar, s-au aliniat 20 de formaţii care au fost împărţite în patru serii.
Câştigătoarele grupelor au jucat apoi fiecare cu fiecare, iar singura formaţie neînvinsă la finalul competiţiei a fost cea a LPS-ului. Gruparea pregătită de profesorul Cătălin Teodor a câştigat cu 8-1 primul joc în compania echipei şcolii Waldorf, golurile învingătorilor fiind înscrise de Mureşanu 3, Bogdan 2, Cazan 2 şi Enache, apoi s-a impus la limită, 2-1, în disputa cu echipa Şcolii Sf. Andrei, Bogdan şi Cazan fiind autorii golurilor echipei învingătoare.
În ultimul meci LPS a trecut cu 5-0 de echipa şcolii "I. Băncilă" şi astfel şi-a asigurat participarea în faza următoare a competiţiei. Pentru LPS au marcat în acest meci Bogdan 2, Cazan, Ciobanu şi Mureşanu.
Faza de zonă se va derula în perioada 20-22 martie, la Galaţi.
"Sunt bucuros că am reuşit să ne calificăm pentru a doua oară consecutiv în această fază a competiţiei şi sper să ajungem la turneul final pentru că avem o generaţie de copii talentaţi şi ambiţioşi", a declarat profesorul Cătălin Teodor.
Pentru etapa judeţeană LPS-ul a mizat pe următorul lot de jucători: Zaharia, Strungariu, Rosiu, Bogdan, Cazan, Avram, Ciobanu, Mureşanu, Popa, Enache.
* este al doilea an în care formaţia pregătită de profesorul Cătălin Teodor ajunge în această fază a competiţiei, la nivelul echipelor de gimnaziu
Anul acesta la startul etapei judeţene a turneului de fotbal rezervat echipelor de gimnaziu, competiţie aflată în calendarul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar, s-au aliniat