- Cultural - nr. 268 / 4 Martie, 2009 Va rog sa faceti liniste! Zgomotele il deranjeaza foarte mult: masinile ambalate, muzica zgomotoasa, pikamerele, avioanele. Tresare la explozia bombelor si se cutremura, de-a dreptul, cand "atomicele" bubuie de se aude in ceruri. Am observat ca are o respiratie tot mai grea, mai chinuita, mai sufocata. Milioane de ani a inspirat aer curat, iar acum aerul nu mai e cum a fost. E plin de tot felul de noxe, de mizerii, de impuritati care ucid viata. Oamenii, ca niste orbi, gonesc spre un viitor industrializat, zis mai bun, dar impurifica mediul inconjurator, aerul care treptat nu mai e datator de viata, ci aducator de boli, de moarte! Suferinta Pamantului se manifesta si prin febra. I-a crescut temperatura, iar gheturile polilor, care pe timpuri ii astamparau fierbinteala, nu mai fac fata. Se imputineaza si ele, se diminueaza pe zi ce trece. Mai avea bietul Pamant, mai demult, si calea fireasca de a elimina toxinele proprii prin porii ce-i detinea. Din pacate, suprafata acestora a scazut in timp. Au fost astupati, acoperiti tot mai mult cu betoane. Se mai plange pamantul ca razele soarelui il ard tot mai tare, vin direct spre el, si nimic, acolo sus, in cer, nu le mai imblanzeste ca mai demult. Ceva s-a petrecut si cu stratul acela care avea grija sa tempereze atacul direct al razelor mai putin bune. Si, ce e mai rau, nu-l mai apara nici umbra padurilor. Saracele se imputineaza si ele, tot mai mult, cazand sub taisul topoarelor ucigase. Mai nou, copacii mor in numar tot mai mare si din cauza aerului toxic pe care-l respira. Vazandu-l cat sufera de mult, l-am sfatuit sa incerce sa bea putina apa, sa-si astampere arsita. Apa? Pai de unde apa, ca ce poarta acest nume incepe sa semene cu o zeama clocita, plina de toate gunoaiele si toxinele pe care oamenii le arunca in acest lichid al vietii, cu atata lipsa de discernamant.