Facem mai mult de 24 de ore cu autobuzul de la Salvador la Belém, port la Amazon, oraş colonial care împreună cu Manaus a trasat o vreme axa prosperei industrii a cauciucului. O ploaie torenţială cu răbufniri de personalitate ne spune, cea mai mare parte din drum, poveşti de adormit călătorii. Şi totuşi un pitic răutăcios care s-a plictisit de atâtea autobuze îmi înghionteşte neuronii care trag a somn, astfel că ultimele 4 ore le petrec întrebând sâcâitor dacă mai ajungem odată sau nu.

Prostituata de bancă

Ajungem. Până să căutăm un hostel, traversăm drumul de la autogară la prima „bombă” cu bere. Scaunele sunt ude, dar e foarte cald şi nu contează. O combinaţie de copilul străzii, nebuna de la etajul 8 şi prostituată necalificată se proţăpeşte lîngă noi şi îi oferă amicului Ţuţurică o reprezentaţie de samba originală. Nu zicem nici da, nici nu, ne bucurăm în tăcere că am scăpat de autobuze, şi arătarea se pierde în uitare după o vreme.

În drumurile mele, învăţ să pun o curiozitate pozitivă şi amuzată în locul mirării scandalizate, iar când casc ochii, tot mai rar o fac a mirare. Amuzamentul e pe seama mea, descoperind, pe măsură ce întâlnesc ceva altfel, că ştiu atât de puţin. Cum spunea Alberto, prietenul spaniol întâlnit la Rio, “Nu e bun sau rău. E diferit”.

Printre altele, comportamentul sexual în Brazilia e puţin diferit, şi îmi pare că nici prostituţia nu se încadrează în ceea ce ştim noi, europenii, cel puţin prin locurile pe care fetele sau peştii le aleg drept birou de lucru. La Rio, hostelul avea fata lui. Într-un orăşel de pe Amazon avem să întâlnim prostituata de bancă. Banca aia cu bancomate. Cu o tehnică admirabil de eficientă prin rapiditate, în câteva secunde, cât eram întoarsă spre aparatul mâncător de carduri, şi-a făcut cunoscută oferta amicului Ţuţurică, prin semne din ochi însoţite de ghi