Un bucureştean pretinde că o placă de bază aflată în garanţie i-a fost înlocuită cu una defectă, din alt model decât cea cumpărată de el. Sursa: EVZ
Garanţiile oferite de site-urile on-line care vând componente de calculator nu se ridică întotdeauna la aştepări. Un bucureştean care şi-a cumpărat o placă de bază de la PC Garage, anul trecut, pretinde că vânzătorul l-a înşelat.
Placa de bază i s-a defectat după opt luni de funcţionare, iar vânzătorul i-a trimis, după trei luni de aşteptare, un alt model de placă decât cel cumpărat de el, care pe deasupra avea şi un defect. De cealaltă parte, reprezentanţii firmei PC Garage îl acuză pe bucureştean că minte şi afirmă că nu au ce să-şi reproşeze în acest caz.
Livrare după luni de aşteptare
„La sfârşitul lunii februarie a anului trecut, am cumpărat mai multe produse de la PC Garage Bucureşti prin tre care şi o placă de bază Gigabyte GAP35-DS3P, la preţul de 442,29 lei, care avea o garanţie de trei ani”, povesteşte Gabriel B. După opt luni de funcţionare, bărbatul susţine că placa de bază s-a stricat. Pentru că aceasta era în garanţie, a trimis vânzătorului produsul stricat, în ambalajul original şi cu toate accesoriile, pe cheltuiala lui. În zilele următoare, a insistat să i se rezolve problema, însă pretinde că nu a primit un răspuns clar. Aşa că a fost nevoit să cumpere o altă placă de bază.
La începutul acestui an, Gabriel a fost anunţat că placa defectă a fost înlocuită cu una nouă. „După ce am primit-o prin curier şi am desfăcut coletul, am observat că produsul trimis nu era conform cu specificaţiile producătorului şi nici identic (ca model) cu produsul trimis de mine în garanţie, aşa că am sunat la service”, susţine Gabriel. Pe lângă această problemă, noua placă de bază avea o componentă desprinsă pe jumătate, accesorii lipsă şi ambalajul de la un alt prod