Incendiul la locomotiva trenului internaţional Rapid 371 Budapesta-Bucureşti, care a luat foc între Floreşti şi Câmpina, a fost stins de pompierii militari, cei 300 de pasageri aşteptând în vagoane sosirea unei alte locomtive care să preia trenul. "Momentan, incendiul a fost stins şi locomotiva izolată, călătorii aşteptând în vagoane sosirea unei alte locmotive care să preia trenul", a precizat şeful Poliţiei Transporturi Feroviare Prahova, Stelian Parepa, citat de NewsIn.
El a adăugat că locomotiva ar putea veni din Depoul Ploieşti, sau chiar Câmpina, cei de la CFR Bucureşti urmând să ia această decizie. În funcţie de oraşul din care va veni locomotiva, trenul internaţional îşi va relua drumul spre Bucureşti. "Totul depinde de specialiştii de la CFR şi de la ISU", a spus şeful Poliţiei Transporturi Feroviare Prahova.
Incendiul a fost observat de mecanicul locomotivei, care a văzut că din camera din spatele locomotivei ieşea foc.
Acesta a alertat imediat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, pompierii realizând imediat împământarea circuitelor locomotivei, deoarece exista risc de electrocutare
În tren se aflau aproximativ trei sute de călători, care au fost evacuaţi de urgenţă.
La faţa locului s-au deplasat echipe ale Poliţiei, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă(ISU) Prahova şi ale Ambulanţei, fără a fi necesară intervenţia echipelor medicale deoarece nu au existat victime.
Parepa a declarat că trenul are două garnituri cuplate la aceeaşi locomotivă. Locomotiva care a luat foc a fost decuplată.
Parepa a mai spus că un motivele incidentului sunt încă necunoscute, una dintre ipotezele luate în calcul fiind cea a unui scurtcircuit.
Traficul feroviar pe ruta Bucureşti-Braşov este oprit.