Şeful statului a avertizat, astăzi, la finalul întâlnirii cu reprezentanţii băncilor, că statul ar putea acţiona pentru ca cei care în mod deliberat nu îşi rambursează creditele, să fie stimulaţi să o facă, pentru a proteja sistemul bancar din România. Traian Băsescu a declarat că se pare că foarte mulţi cred că dacă este criză şi că îşi pot permite să nu ramburseze creditele. "Apelul extrem de serios este ca cei care nu au probleme de rambursare să o facă (să-şi ramburseze creditele la timp – n.r.) şi să o facă în timp util, pentru că, exact pentru a proteja sistemul bancar, vom analiza posibilitatea acţiunii statului pentru ca cei deliberat nu îşi rambursează creditele să fie stimulaţi să o facă (să ramburseze creditele – n.r.)", a spus Băsescu.
Sistemul bancar românesc este solid Preşedintele a mai menţionat că rămâne la concluzia pe care a enunţat-o şi în trecut, potrivit căreia sistemul bancar românesc este solid, capabil să finanţeze în continuare economia românească. El a precizat însă că problema sistemului bancar este reţinerea la credite a companiilor şi persoanelor fizice.
Băsescu a spus că , dincolo de prudenţa justificată generată de mediatizarea crizei, el ar încuraja populaţia să apeleze la sistemul bancar pentru credite, menţionând că probabil, pe fondul unei creşteri a acestor cereri se va face o ajustare a dobânzilor.
Salvarea băncilor vine de la BNR
Pe de altă parte, preşedintele susţine că rezervele băncilor comerciale la BNR le permit să funcţioneze chiar dacă există persoane care nu îşi achită ratele.
Contrar părerilor economiştilor, preşedintele s-a arătat optimist şi în ceea ce priveşte creşterea economică pe care o va înregistra ţara noastră în acest an.
Băsescu estimează o creştere economică de 2% pentru 2009
Băncile româneşti au capacitatea de a finanţa econ