Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revoluţie

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 4 martie 2009 ·

Ionuţ Popa va f:y noul antrenor la UTA, iar Marcel Coraş director executiv. Sandu Ion va finanţa clubul arădean, evitîndu-se astfel colapsul

UTA şi-a schimbat ieri şefii, la numai 8 zile după ce s-a produs o primă schimbare în executiv. Adunarea Generală a clubului l-a validat pe italianul Giovanni Catanzariti în funcţia de preşedinte, în locul lui Nicolae Chiş, care a demisionat. Au plecat şi ceilalţi membri din Comitetul Director, Gheorghe Vaczi ş:y Ciprian Jurma, reprezentantul suporterilor. "Am lăsat locul liber ca să vină la club oameni care pot aduce bani. Va fi bine", a explicat Vaczi.

Iar no:yle nume au rezonanţă la Arad. Sandu Ion este aşteptat să devină finanţator, Ionuţ Popa antrenor, iar Marcel Coraş director executiv. Mutările se vor produce în cursul zilei de astăzi, deşi, oficial, nici unul dintre personajele implicate nu recunoaşte noile mutări. "Aşa se zvoneşte prin Arad, că voi fi antrenor. Să vedem! Eu nu sînt chiar aşa de încîntat, m-aş mai odihni pînă la vară", a declarat Ionuţ Popa. "Nu e nimic. Eu sînt la Gloria", a spus Coraş, în vreme ce Sandu Ion a indicat că singura sa tangenţă cu UTA va fi un ajutor colateral. "Am fost rugat să ajut şi am făcut-o. Din păcate, nu am timp să mă :ymplic", a susţinut aseară Sandu Ion. Cert este faptul că UTA va juca duminică, de la ora 13:00, cu "U" Cluj, Gigi Becali acceptînd amînarea datoriei de 238.000 de euro pentru Zaharia, în urma unei garanţii bancare pe care a depus-o clubul!

Specialist în promovări

Ionuţ Popa este antrenorul care a adus ultima promovare în teren pentru UTA Arad. În 2002, Aradul a urcat în Divizia A din seria B2, însă a revenit după numai un an în liga secundă. Ionuţ Popa, antrenorul născut în aceeaşi zi, 17 aprilie, cu Helenio Herrera, dar şi cu Victoria Beckham, a promovat în 2003 şi cu FC Oradea, însă, ca şi Aradul, Bihorul a revenit în "B"

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum o ora
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum o ora
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 27 minute
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 2 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Sectorul 4 începe construcţia unui teatru în zona de sud a Bucureştiului

Mediafax acum o ora
Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti continuă să implementeze proiecte care aduc plusvaloare comunităţii locale şi care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetăţenilor în privinţa accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este pu

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 6 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Oficial de la DNA! Foștii generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, sub control judicar

Ziua Constanta acum 51 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, începând cu data de 24 mai 2024, față de patru persoane (doi

Emil Boc anunţă că au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti - FOTO

News.ro acum o ora
Primarul Clujului Emil Boc anunţă că vineri au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti, care ar urmă să se încheie la finalul anului viitor.

Incendiu violent la un service auto. Sașe mașini au ars în totalitate VIDEO

Adevarul acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit vineri la un service auto din municipiul Brăila. Nouă autoturisme au fost afectate: şase dintre ele au ars în totalitatea, iar trei au fost parţial avariate. Din fericire, nu au existat victime.

Vremea

București
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

13°/26°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°