Bancile centrale din sase state membre UE din Europa Centrala si de Est, printre care si Romania, si-au exprimat, miercuri, ingrijorarea legata de multiplicarea avertismentelor si a speculatiilor legate de riscurile cu care se confrunta bancile occidentale din cauza investitiilor facute in regiune, informeaza Mediafax.
Intr-un comunicat semnat de bancile centrale din Cehia, Slovacia, Polonia, Romania, Ungaria si Bulgaria, institutiile arata ca astfel de comentarii ar putea aduce prejudicii economiilor si bancilor din regiune.
"Initiativele transmise public" cu privire la expunerea bancilor din statele membre ale Europei de Vest pe pietele din Europa Centrala si de Est submineaza eforturile bancilor centrale din regiune de a mentine stabilitatea.
Informatiile publicate sunt, de multe ori, suprasimplificate si deluzorii, si pot avea un impact negativ asupra bancilor care opereaza in aceste tari, se arata in comunicat.
"Astfel de speculatii egoiste desconsidera total aspectele economice fundamentale din statele ECE si creeaza perceptii false care pot dauna, inevitabil, atat regiunii cat si Europei ca intreg", se arata in comunicatul citat, publicat pe site-ul bancii centrale din Cehia.
Cele sase banci centrale mai precizeaza, in documentul comun, ca fiecare dintre aceste state se regaseste intr-o situatie diferita, ele neformand o regiune omogena. Institutiile amintesc si ca unele tari din regiune nu sunt membre ale Uniunii Europene.
"Singura asemanare este aceea ca grupurile bancare care opereaza in regiunea ECE au, in mod tranditional, o conduita conservatoare in ceea ce priveste afacerile de pe aceste piete, finantand economia reala. Obligatiile subsidiarelor lor constau intr-un volum mare de depozite locale, care reprezinta principala sursa pentru activitatile de creditare. In plus, ECE s-a dovedit a