Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Defecţiune la CEZ: 929

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 4 martie 2009 ·

O familie din comuna Podari se plânge de serviciile de proastă calitate oferite de furnizorul local de energie electrică. Oamenii acuză că au fost trataţi necorespunzător de dispecerii apelaţi la Serviciul de Deranjamente al CEZ. Compania neagă acuzaţiile.

Valentina Bîzu locuieşte în satul Branişte, comuna Podari. Vineri, 27 februarie, a fost o întrerupere anunţată de energie electrică între orele 10.00-15.00. Dar, după ora 18.00, curentul s-a oprit din nou. De data aceasta, pentru încă zece ore. Familia Bîzu susţine că a telefonat în repetate rânduri la Serviciul de Deranjamente al furnizorului local de energie electrică CEZ (0251/929), dar li s-a spus, de fiecare dată, că într-o jumătate de oră sau o oră vine lumina. Nu s-a întâmplat aşa, iar în acest timp cei doi soţi şi o bătrână de 84 de ani stăteau în casă ca pe un butoi cu pulbere. „Cauza pentru care am insistat cu telefonul la Deranjamente a fost aceea că avem o centrală pe lemne, iar pompa de apă este alimentată la curentul electric. Noi avem altă sursă de energie, dar nu ţine foarte mult şi, dacă nu este curent electric, se opreşte pompa, iar temperatura în cazan creşte şi poate exploda. Dacă persoanele de la compania electrică nu ne păcăleau din oră în oră că vine curentul, noi am fi stat în frig şi am fi oprit focul de sub cazan, dar aşa am aşteptat toată noaptea să vedem când vine lumina“, a spus Valentina Bîzu. Abia în dimineaţa zilei de sâmbătă, la ora 4.20, a fost reluată furnizarea energiei electrice în Branişte.

Clienţi model, trataţi cu dispreţ

Femeia acuză că dispecerii CEZ s-au purtat necuviincios la telefon: „Deşi era curentul oprit în jumătate de sat, o doamnă de la Deranjamente m-a sunat la ora 3.30 şi mi-a spus că «pentru liniştea mea» a trimis o echipă rapidă să caute din curte în curte defecţiunea şi că vor ajunge şi la mine. Păi ne păcălesc ca pe copiii mic

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM Avertizare de cod galben de vânt puternic în mai multe județe ale țării

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă avertizare de cod galben de de vânt puternic. Potrivit ANM, intervalul de valabilitate al avertizării este 15 iulie, ora 12.00 – 15 iulie, ora 21.00. Fenomene vizate sunt : instabilitate at

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 59 minute
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 31 minute
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Mirela Călugăreanu preia șefia Curții de Conturi. Ce mesaj transmite

HotNews acum 31 minute
Mirela Călugăreanu a fost desemnată de Parlament să preia atribuțiile funcției de președinte al Curții de Conturi a României, după ce Mihai Busuioc și-a început mandatul de judecător la Curtea Constituțională a României. „Parlamentul României a adop

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum 3 ore
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

Vaccinarea copiilor, ameninţată de reducerile ajutorului financiar şi de dezinformare, avertizează ONU

G4Media acum 56 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ratele de vaccinare a copiilor, la nivel mondial, s-au stabilizat după ce au înregistrat o scădere în timpul crizei COVID-19, a anunţat marţi Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), însă dezinformarea şi

Colliers: În primele patru luni, românii au cheltuit peste 3 miliarde de euro în călătorii externe, mai mult cu 15%. Cheltuielile românilor pentru vacanţe în străinătate ar putea depăşi 11 miliarde de euro până la finalul anului

News.ro acum 21 minute
În primele patru luni din acest an, românii au cheltuit peste 3 miliarde de euro în călătorii externe, cu 15% mai mult decât în aceeaşi perioadă din 2024, potrivit unei analize Colliers bazate pe datele BNR. Cheltuielile românilor pentru vacanţe în

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum 2 ore
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

INS: În 2023 cheltuielile de protecție socială au crescut cu 15,4%

Mediafax acum o ora
Din această sumă, 259,8 miliarde de lei au reprezentat prestații sociale directe, restul fiind costuri administrative. Veniturile de protecție socială au totalizat 259,4 miliarde de lei, în creștere cu 12,1% față de 2022. Ponderea cheltuielilor de p

Vremea

București
acum

29°
mar.

20°/36°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

28°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

29°
mar.

21°/33°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°