Presa canadiană se întreabă, înainte de partida Lucian Bute - Fulgencio Zuniga, cât de refăcut este pugilistul român din punct de vedere psihic după meciul susţinut la finalul anului 2008 în compania mexicanului Librado Andrade. „Oare Bute se întoarce prea repede? Mai este aura de invincibilitate acolo? Cât de mult a contat «ciomăgeala» din ultima rundă primită de la Andrade din punct de vedere psihic, emoţional şi mental? Cât contează avantajul unui tânăr la modă şi cu o popularitate răspândită în Montreal?“, se întreabă fightnews.com.
Replica boxerului român nu s-a lăsat aşteptată, „Mister KO“ afirmând că va face spectacol. „Zuniga este un adversar agresiv şi ştiu că va încerca să pună presiune pe mine, dar stilul său va fi benefic pentru cariera mea. Vineri - 13 va fi foarte ghinionistă pentru Zuniga. El nu va părăsi Bell Centre cu centura IBF în rucsac, ci mai degrabă cu a patra înfrângere din carieră“, a afirmat Lucian Bute. De partea cealaltă, Fulgencio Zuniga promite un meci mare: „Victoria obţinută împotriva lui Victor Oganov, care avea 26 de victorii şi tot atâtea prin knock-out, a fost cea mai importantă din cariera mea. Cred că în acel meci am demonstrat ce fel de luptător sunt. Voi pune presiune pe Bute încă din prima rundă. Este un pugilist rapid, care loveşte puternic, dar tot timpul am fost încrezător că pot concura împotriva celor mai puternici. În curând, voi fi campion mondial şi trebuie să aduc centura înapoi în Columbia. Tot ce cer este să am parte de un arbitraj corect“.
Campionul mondial la box profesionist, versiunea IBF, Lucian Bute, îl va întâlni, pe 13 martie, la Belle Center din Montreal, pe columbianul Fulgencio Zuniga, într-o întâlnire în care îşi va apăra pentru a treia oară centura mondială la categoria supermijlocie.
Presa canadiană se întreabă, înainte de partida Lucian Bute - Fulgencio Zuniga, cât de refăcut este pug