Peste zece biruri vor fi introduse sau vor creşte anul acesta ori în 2010. Astfel, autorităţile încearcă să compenseze scăderea veniturilor la bugetul de stat. Sursa: Vlad Stănescu
Guvernul ne dă cu o mână şi ne ia cu două. Pentru cele câteva măsuri fiscale anticriză, care pot fi numărate pe degete, cetăţenii şi firmele din România vor plăti un preţ usturător: noi biruri completate cu majorarea altora mai vechi. Speriaţi de scăderea veniturilor la buget, reprezentanţii Finanţelor au hotărât ca peste zece impozite să fie introduse sau um flate anul acesta şi în 2010.
Deciziile disperate ale oficialilor pun o povară în plus pe umerii oamenilor şi ai firmelor, care, lovite de criza financiară, se zbat să supravieţuiască. Majoritatea românilor îşi primesc salariile în lei, iar deprecierea monedei naţionale faţă de euro le-a scumpit viaţa astfel încât o parte dintre ei decid să amâne plata creditelor sau a facturilor pentru a avea ce mânca.
Majorarea contribuţiilor sociale cu 3,3 puncte procentuale a fost criticată de oamenii de afaceri. În loc să-i ajute în contextul crizei să nu dea oameni afară, guvernanţii le cresc costurile pentru fiecare angajat. O parte din această majorare este suportată de angajaţi, care au, din februarie, salariul cu 1% mai mic.
Foame de bani la buget
Opt dintre măsurile care au fost puse pe hârtie vor aduce la buget aproape 7 miliarde de lei, adică 1,2% din produsul intern brut (PIB). Printre ele amintim creşterea cu circa un sfert a impozitelor pe case, terenuri şi maşini, impozitarea cu 2% a veniturilor pe care le obţin agricultorii din vânzarea produselor către procesatori, precum şi introducerea unei taxe anuale de poluare pentru autoturisme.
Pentru a aduce mai mulţi bani la buget, guvernul va taxa suplimentar jocurile de noroc şi a devansat majorarea accizei la ţ