„E indubitabil că Moscova se va pricepe să scoată profit maxim din situaţia creată. Ruşii domină campionatele de şah, de când acestea există”. Sursa: Zoltan Lorencz
Jucătorii de şah gândesc întotdeauna cu câteva mutări înainte. O piesă sacrificată la momentul oportun înseamnă câştiguri strategice importante în viitor. La fel e şi în lumea spionilor. Nimeni nu e atât de naiv încât să creadă că scandalul de spionaj de la Bucureşti a izbucnit în - tâmplător. Fitilul aprins la Bucureşti a făcut „bum!” la Kiev. În astfel de poveşti, nu poţi să ştii decât ceea ce eşti lăsat să ştii. Dar putem face câteva presupuneri. Ni s-a spus că un subofiţer român, Floricel Achim, transmitea informaţii militare secrete unui cetăţean bulgar, Marinov Zikolov. Achim avea acces la informaţii privind bazele militare americane în România, iar Zikolov la „un reprezentant al Ucrainei”. Mai ştim, pe surse, că bulgarul Zikolov lucra pentru un stat nealiniat, probabil Rusia. Se întrezăreşte, astfel, o verigă slavă care trece, convenabil, prin Bucureşti.
Cui foloseşte tot acest scandal? Şi cine pică de prost? La a doua întrebare, răspunsul e simplu: Ucraina e tăvălită bine. Din două perspective. Unu - la apropiatul summit NATO, Ucraina, care aspiră la statutul de membru al Alianţei, se va afla într-o situaţie extrem de delicată: e ţara care spionează un membru NATO. Doi - ministrul ucrainean al apărării este pe făraş, după ce ataşatul militar ucrainean a fost expulzat din România în urma recentului scandal de spionaj. Bonus: ministrul de externe ucrainean a fost demis ieri de parlamentul de la Kiev, ca urmare a deznodământului în cazul disputei cu România de la Haga. Coincidenţă, ambii miniştri erau consideraţi piese de bază ale preşedintelui Iuşcenko (pro-occidental) în guvernul Timoşenko.
Revenind la prima întrebare, e indubitabil că Moscova se va pricepe să