Omul secolului XXI vrea să ştie, să detalieze şi să trăiască în vâltoarea vieţii, dar în cel mai comod mod cu putinţă. Literatura, ajustată şi ea pe nevoia de eveniment autentic, trece încet spre zonele de interes unanim. povestea de la Tanacu a devenit literatură şi teatru, tot aşa după cum victoria electorală a lui Obama va genera probabil epopei. Şi să nu credeţi c-o spun critic, mai ales că şi eu am scris un roman pe o temă mediatizată. Este o tendinţă a lumii noastre, dar şi o etapă prin care trece literatura. Se poartă ficţionalizarea faptului real, a evenimentului unanim cunoscut, aşa cum este adevărul ziarelor şi imaginea răspândită prin tubul fosforescent prin care respiră fiecare casă. în ce context istoric, însă? Ce potenţează aviditatea de-a cunoaşte viaţa intimă a celorlalţi? Se ştie că omul este o fiinţă curioasă. Dar gustul pentru mărunţişurile crude şi apărate de scutul pudic al fiecăruia s-a generalizat în ultima vreme, printr-o voinţă cu mii de ochi. Mâna lungă a show-man-ului pescuieşte din când în când câte un ins din grămada imensă de oameni care se calcă în picioare, urcând unii peste alţii, respirând încolăciţi în marele şi misticul drum spre vârful grămezii.Vasăzică, mâna dumnezeiască ia la întâmplare câte un specimen din marea şi dramatica zvârcolire a lumii şi-l aşează în spatele sticlei luminoase. Uluit, omul zâmbeşte, la început este timid şi-i fug toate gândurile. Apoi, primind încurajările ochioase ale creatorului de show, se uită drept în lentila cameramanului şi se simte liber şi important: scoate limba şi-o flutură cu dragoste, îşi salută mama şi bunica, iar dacă e din categoria vorbitoare, începe să-şi povestească viaţa. Aici intră în scenă scriitorimea, care colectează cu nesaţ vorbele mustoase, direct pe coala de hârtie, care pluteşte alene peste capetele semenilor.

Colcăirea foşnitoare, oamenii adevăraţi şi ges