După 20 de ani de aşa-zisă democraţie, politicienii autohtoni nu vor nici în ruptul capului să-şi schimbe atitudinea, strategia de atragere a electoratului de partea lor.

În fiecare an electoral tot sper să asist la un nou tip de campanie electorală, să apară în prim plan alţi oameni, cu alte mentalităţi şi stil de acţiune sau abordare a problemelor cu care se confruntă societatea românească. Dezamăgirea, în ce mă priveşte, continuă să fie la cote alarmant de mari. Dacă la alegerile parlamentare din toamna trecută am zărit câteva chipuri noi, unele având şansa de a ajunge în Parlament, altele nu, în ceea ce priveşte „stilul de lucru" din pre-campanie şi campanie, acesta a rămas neschimbat.

Anul acesta avem parte de alte două scrutine electorale: europarlamentarele şi prezidenţialele. În ambele miza-i mare. În premieră, de la integrarea ţării în UE, europarlamentarii români vor presta la Bruxelles timp de cinci ani şi, se pare, pe bani mai frumoşi. Cât priveşte prezidenţialele, pentru partide contează ca palmares, iar pentru români, ca un soi de garanţie... poate ceva, cândva, se va schimba în vreun fel. În ambele confruntări electorale e nevoie de votanţi cât mai mulţi de partea unuia sau a altuia, iar goana după ei, bag seama, a început deja. Dacă PD-L stă liniştit că are un candidat cu şanse reale de a rămâne la Cotroceni şi va inventa o strategie mai aparte, ca de obicei, celelalte formaţiuni caută de zor contracandidatul redutabil şi n-au niciun proiect politic autentic. Nu au candidat, n-au strategie, însă se zbat să-şi asigure votanţii. Şi, culmea, în stilul „tradiţional". Deunăzi, citeam că PSD, partidul cu cele mai mari pretenţii, dar ai cărui oameni de valoare sunt ţinuţi „ocupaţi" pentru a nu-i „deranja" pe cei consacraţi, şi-a reamintit de sindicalişti şi de protocoale semnate cu ei. Uitând, probabil, că sunt la guvernare şi multe din rev