Un patron român din Madrid a intrat ieri în greva foamei, pentru a-şi recupera suma de 800.000 de euro, datorată de două firme de construcţii spaniole. Românul Paul Ababei a intrat ieri în greva foamei, pentru a-şi recupera cei 800.000 de euro datoraţi de compania de construcţii căreia i-a furnizat materiale şi pentru care a lucrat împreună cu angajaţii firmei sale.
Patronul român, proprietar al firmei Bellona Star, din Madrid, s-a aşezat în faţa clădirii în care îşi au birourile compania de construcţii DHO şi grupul Avantis, cerând restituirea sumei pe care acestea i-o datorează.
Patronul român a precizat că 50 dintre muncitorii săi nu şi-au primit salariile de patru luni, iar el trebuie să plătească peste 300.000 de euro unei alte firme, de la care a achiziţionat materialele de construcţii.
Românul a fost susţinut de muncitorii săi, care au venit să îl încurajeze şi totodată, i-au împiedicat pe paznici să îl alunge pe şeful lor din faţa edificiului. Paul Ababei a anunţat că va continua greva foamei până va primi banii sau va ajunge la un acord cu cele două companii de construcţii datornice.
Cazul nu este singular. Cu aproximativ o lună în urmă, un alt constructor român din Madrid, Cătălin Damian, a apelat la greva foamei pentru recuperarea banilor datoraţi de firma spaniolă Obrum din Madrid. El a primit sumele de bani restante.