Manifestare propagandistico-artistică de mare amploare, Cântarea României avea o unică finalitate "palpabilă": emisiunea difuzată săptămânal pe micile ecrane, duminica seara, la o oră de maximă audienţă. De parcă, la cât de scurt era programul tv, nu ar fi fost de maximă audienţă orice ar fi fost difuzat!
Pentru că presupunea o muncă de documentare, filmare şi montaj enormă, Cântarea României televizată avea în spate o echipă formată din practic toţi redactorii din turnul de pe Strada Pangratti. Două săptămâni avea fiecare la dispoziţie pentru a realiza emisiunea dintr-un judeţ. "Era un spectacol fastuos, extraordinar şi imposibil de făcut acum, pentru că nu mai sunt bani. Dar pe vremea aia nu întrebam de bani!", crede Smaranda Jelescu, unul dintre redactorii-realizatori ale căror nume au putut fi adesea văzute pe genericele emisiunii.
Povestind la rece, după 20 de ani care au schimbat radical societatea românească, Smaranda Jelescu spune despre Cântarea României că nu era o invenţie a Televiziunii Române: "La un Eurovision desfăşurat în Norvegia, emisia a început cu «Cântarea Norvegiei». Şi noi stăteam şi ne uitam la televizor şi râdeam, făceam bancuri: «Uite mă, la ăia, să vină la noi să-i învăţăm. De ce arată sondele alea aşa? Să pună pe unii să danseze pe sonde!». Eram mari maeştri ai combinaţiilor. Ca să lămurim, acest concept de Cântarea României a fost preluat după modelele din alte ţări, dar a scapat de sub control şi a ajuns pe mâna lui Tudor Vornicu". Director de programe de divertisment al televiziunii naţionale şi idol al redactorilor şi realizatorilor, Vornicu i-a instruit rapid şi i-a motivat să vadă partea plină a paharului: «Ia nu fiţi voi tâmpiţi, voi nu vă daţi seama că aveţi două săptămâni să faceţi un film? O lume-ntreagă, o scormoniţi, imposibil să nu găsiţi ceva interesant: unul care creşte fluturi,
