Nicuşor Constantinescu ar putea fi înlocuit de la şefia departamentului de transporturi din cadrul partidului
La nivel central, PSD a preferat să meargă pe o formulă de structurare pe departamente ce corespund ministerelor de resort, fiecare având propriul coordonator. Fostul premier al României, Adrian Năstase, în calitate de conducător „suprem" al departamentelor respective, a decis schimbarea şefilor, iar reprezentanţi ai PSD Constanţa nu se regăsesc.
Pe vremea când PSD se afla în opoziţie, sub pretextul că se doreşte monitorizarea activităţii ministerelor în paralel cu pregătirea oamenilor care, în cazul revenirii la Guvernare a partidului, urmau să ocupe un loc în Executiv, social-democraţii au înfiinţat departamentele de specialitate. Chiar dacă nu au excelat şi nici nu s-au dovedit a fi prea funcţionale, ele au fost menţinute şi, acum, se pare că vor suferi anumite modificări. Potrivit unui material publicat în Cotidianul, „Guvernul din umbră", coordonat de Adrian Năstase, îşi împrospătează echipa prin promovarea unor apropiaţi. Ca preşedinte al Consiliului Naţional al PSD şi, probabil, mergând pe premisa că va intra în competiţia prezidenţială, acesta pare să-şi pregătească o nouă echipă „guvernamentală". Aşa s-ar putea explica apariţia la conducerea unor departamente PSD a unor persoane care n-au mai avut loc în Cabinetul Boc sau care, în trecut, pe vremea guvernării social-democrate, au deţinut anumite funcţii de conducere. Oameni precum Şerban Mihăilescu, Cătălin Voicu, Robert Negoiţă şi alţii sunt puşi la treabă în laboratoarele PSD, astfel încât, în caz de necesitate, să fie gata „antrenaţi" pe domeniile ce le-au fost date pentru a le păstori.
Schimbări cu efect întârziat
Interesant este faptul că, potrivit surselor PSD care s-au destăinuit jurnaliştilor de la Cotidianul, dacă unii prieteni ai ech