Istoria se cunoaşte acum destul de bine. În februarie 1922, André Breton organizează la Paris un "Congres internaţional pentru determinarea directivelor şi apărarea Spiritului Modern", prin care căuta să se demonstreze că mişcarea Dada este depăşită ca tendinţă modernă. Tot acum, francezul preconizează apariţia unei noi mişcări ce-şi va semna actul de naştere abia în 1924: Suprarealismul. Numai că avangardismul românesc, chiar în ipostaza lui suprarealistă, este "protocronic" celui european, prin scrierile lui Urmuz, care datează de prin 1908-1909, ca să nu mai vorbim de integralism, constructivism, cubism etc. O asemenea reformă radicală asupra limbajului, fu înfăptuită de Urmuz în premieră mondială şi, apoi, de pre-avangardişti ca Tristan Tzara, Ion Vinea, Adrian Maniu. În spaţiul literaturii române de avangardă, cel care a scris "paginile bizare" avea o clară conştiinţă critică a transformărilor necesare în interiorul discursului literar. Arghezi a observat acest fapt în puţinele scrieri ale ajutorului de grefier la Înalta Curte de Casaţie şi i-a publicat două schiţe în Cugetul românesc, 1922. După moartea lui Urmuz în 1923, tot Arghezi tipăreşte în Bilete de papagal, textul Algazy şi Grummer. Revistele de avangardă, Punct, Integral,Contimporanul, unu, 75 H.P., promovează cultul precursorului european al "revoltei literare". Abia în 1930 apare un mic volum cu prozele sale, plus minuscula "epopee" Fuchsiada. În anul 1928, Geo Bogza editează la Câmpina revista Urmuz, din al cărei program decupăm următoarea secvenţă: "Scoarţa terestră obligă la zile cu preocupări mercantile până la abrutizare. Atunci Urmuz pare un vis absurd şi adesea ruşinea că ai fraternizat cândva cu un nebun menit să fie înghiţit chiar de întunericul clipei următoare dispariţiei lui. Şi totuşi, nu e aşa Urmuz trăieşte încă. Prezenţa lui printre noi, sfârc care biciue conştiinţele. În bezna s