Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proteste la Alro Slatina

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 4 martie 2009 ·

Aproximativ 100 de persoane din sindicatul Solidaritatea de la Alro Slatina au protestat ieri pe platoul din faţa clădirii administrative a fabricii. Acestea se tem că numărul locurilor de muncă va scădea cu 400.

Liderul sindicatului Solidaritatea, Ion Ion, a acuzat patronatul companiei de încălcarea legislaţiei muncii, ignorarea sindicatelor şi forţarea angajaţilor să plece din fabrică. Acesta a precizat că sindicatele au intrat în posesia unei notificări din 16 februarie în care noua organigramă a Alro are numai 2.974 de salariaţi, cu aproximativ 400 mai puţini decât în prezent. Notificarea nu a fost însă urmată de vreo altă măsură sau decizie prin care să se specifice dacă angajaţii vor fi disponibilizaţi.

Sindicalistul susţine că şefii au liste cu angajaţii care trebuie să plece şi îi forţează pe aceştia să depună cereri pentru a părăsi uzina.

Ion Ion a precizat că va încerca să obţină semnături de la cât mai mulţi salariaţi din fabrică, deşi celelalte sindicate din Alro nu s-au alăturat protestelor organizate de Solidaritatea.

El a anunţat că sindicatul va organiza zilnic proteste, timp de o oră, până ce va primi asigurări că vor fi păstrate locurile de muncă. Ion Ion a menţionat că ieri a avut şi o discuţie cu directorul Gheorghe Dobra, care a spus că, deocamdată, nu s-a luat nici o decizie.

Patronatul analizează posibilitatea reducerii personalului

Oficial, conducerea companiei a comunicat că este luată în calcul posibilitatea diminuării personalului, în cadrul unor măsuri care ar urmări reducerea costurilor, dar este doar o variantă de lucru şi nu a fost luată nici o hotărâre. Conducerea companiei susţine că totul depinde de evoluţia în plan mondial a pieţei pe care Alro o monitorizează atent.

Marian Năstase, vicepreşedintele Consiliului de Administraţie al Alro, a declarat că programul de scădere a co

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atenţionare de călătorie a MAE: Sunt perturbări în derularea curselor aeriene pe aeroporturi din Marea Britanie din cauza vremii

HotNews acum 16 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Marea Britanie că, în contextul meteorologic nefavorabil, aeroporturile Manchester şi Liverpool au anunţat luni posibile p

Sebastian Stan, actorul originar din Constanța, felicitat de ambasada SUA la București pentru câștigarea Globului de Aur

Ziua Constanta acum 2 ore
Actorul româno-american Sebastian Stan câștigă Globul de Aur și devine primul actor de origine română care obține acest premiu prestigios Actorul româno-american Sebastian Stan a câștigat prestigiosul Glob de Aur pentru cel mai bun actor în rol prin

Dobrogea, între căldură neobișnuită și ger. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Ziua Constanta acum 2 ore
Vremea în Dobrogea în intervalul 6 – 19 ianuarie 2025 Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis prognoza meteo valabilă pentru următoarele două săptămâni în Dobrogea. Tendința va fi de încălzire și în această regiune,

Un bărbat înarmat cu un cuțit a încercat să intre în biroul premierului din Belgia

HotNews acum o ora
Un bărbat înarmat cu un cuţit a încercat luni să intre în clădirea în care se află biroul premierului în exerciţiu al Belgiei, Alexander De Croo, şi a fost arestat de militarii responsabili cu securitatea în perimetrul clădirii din Bruxelles, inform

Ministerul Energiei: 2025, anul în care România ţinteşte 2500MW noi în sistemul energetic, cu investiţii precum Iernut, Mintia, Răstoliţa, Năvodari şi proiectele prin PNRR / Burduja: România, în faţa unui an decisiv pentru sectorul energetic

News.ro acum o ora
Ministerul Energiei anunţă, luni, că 2025 este anul în care România ţinteşte 2500MW noi în sistemul energetic, cu investiţii precum Iernut, Mintia, Răstoliţa, Năvodari şi proiectele private cofinanţate prin PNRR, ministrul energiei, Sebastian Burduj

Obiceiuri de Bobotează. Ce este Agheasma Mare, când se bea și unde o ții în casă

Ziare.com acum 3 ore
Luni, 6 ianuarie, românii sărbătoresc Boboteaza, una dintre cele mai importante sărbători creștine. Practic, este ziua în care se celebrează Botezul lui Iisus Hristos, în apele Iordanului. De această zi sunt legate multiple obiceiuri specifice Biser

Lasconi: Statul român ne datorează răspunsuri în legătură cu anularea alegerilor

Wall-Street.ro acum 2 ore
Statul român le "datorează răspunsuri" cetăţenilor după anularea de către Curtea Constituţională a României (CCR) a alegerilor prezidenţiale, a declarat preşedinta USR, Elena Lasconi, relatează Agerpres. "Acum fix o lună, alegerile prezidenţiale din

Emmanuel Macron îl acuză pe Elon Musk că susţine „o nouă internaţională reacţionară”

HotNews acum 31 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a acuzat luni – fără a îi rosti numele – pe patronul X, miliardarul Elon Musk, de faptul că susţine „o nouă internaţională reacţionară”. Într-o alocuţiune în faţa ambasadorilor francezi, Macron l-a acuzat, de a

Situația pensiilor speciale în decembrie 2024. Numărul a scăzut, dar rămâne peste pragul de 410.000 de beneficiari

Ziare.com acum 4 ore
Numărul beneficiarilor pensiilor speciale a atins cifra de 412.536 de persoane în luna decembrie, potrivit datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), și a înregistrat o scădere ușoară față de luna precedentă. Cel mai mare număr

Israelienii de la Elbit Systems vor furniza României o soluţie avansată de combatere a sistemelor aeriene fără pilot (C-UAS). Compania a obţinut în România un contract de 60 de milioane de dolari

News.ro acum 3 ore
Elbit Systems Ltd. anunţă că a obţinut un contract în valoare de aproximativ 60 de milioane de dolari pentru furnizarea către o ţară europeană NATO a sistemelor sale multistrat (multi-layered) de luptă împotriva avioanelor fără pilot (Counter Unmann

Vremea

București
acum

lun.

0°/6°
mar.

4°/11°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/7°
mar.

4°/11°
mie.

7°/16°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

3°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/9°
mie.

6°/12°
joi

5°/11°
Timisoara
acum

12°
lun.

3°/12°
mar.

6°/13°
mie.

7°/14°
joi

6°/14°