Locurile din zona Gazon A au fost epuizate în două ore. Chiar dacă nu au fost cele mai ieftine, biletele de la Gazonul A s-au dovedit cele atractive, datorită poziţiei apropiate de scenă. Încă de la primele ore ale dimineţii de ieri, magazinele Diverta din centrul Capitalei au fost luate cu asalt de fanii Madonnei, dornici să prindă un bilet cât mai în faţă la concertul care va avea loc în Parcul Izvor din Bucureşti, pe 26 august.
Chiar dacă au fost cu 40 de lei mai scumpe decât biletele din zona Gazon B, cele mai râvnite locuri au fost cele de la Gazon A.
Biletele din această zonă, în valoare de 160 de lei, s-au dovedit convenabile pentru public, atât ca valoare, cât şi ca poziţionare faţă de scenă.
Locurile puse la dispoziţie în acest perimetru au fost epuizate în aproximativ două ore.
„La prima oră, coada din magazin era până la uşă. Erau cam o sută cincizeci de oameni”, spune Paul Stoica, directorul zonal al magazinului Diverta din Unirea Shopping Center. La magazinul Diverta de pe bulevardul Magheru agitaţia a fost la fel de mare.
Cererea pentru biletele mai scumpe, din categoriile Gold Bar (600 de lei) şi VIP (800 de lei), a fost redusă, după cum spune reprezentantul magazinului.
Soluţii contra speculei
Pentru a se evita specula, numărul de bilete pe care le putea achiziţiona fiecare cumpărător a fost limitat la şase. Măsura s-a dovedit potrivită, pentru că mai toţi cei care au venit de dimineaţă în magazinele Diverta nu s-au rezumat la un bilet şi au cumpărat între două şi cinci tichete.
După orele prânzului, admiratorii artistei americane s-au orientat spre biletele de 120 de lei. Ieri după-amiză, categoriile de preţ la care mai erau locuri disponibile erau cele de 120 de lei (Gazon B), 600 de lei (Gold Bar) şi 800 de lei (VIP).
Fan