Bucatele schingiuite prin prăjeală nu pregetă să se răzbune pe temerarul bucătar. Agresarea bucatelor în untdelemn încins este o alternativă veche de când lumea la calea paşnică a gătitului prin coacere agale, înăbuşire discretă sau cuviincioasă fierbere. Ieri . Caracterul nesuferit al prăjelii se poate vedea şi după unealta pe care a consacrat-o – tigaia. Provocatoare, cu margini scurte până aprope de fund, atârnată la vedere prin toate bucătăriile, fire limbută, de târgoveaţă, tigaia nu va fi nicicând la înălţimea oalei caline, cratiţei cinstite, a ceaunului taciturn sau tăvii placide care-şi face treaba în tihnă, la adăpostul întunecat al cuptorului.

Bucatele schingiuite prin prăjeală nu pregetă să se răzbune pe temerarul bucătar (insuficient protejat de mânerul, niciodată îndeajuns de lung, al tigăii), scuipându-l în faţă, şfichiuindu-l peste braţ sau prefăcându-se în calul troian al crustei apetisante care ascunde un miez incandescent.

Figura nefiresc alungită, în efortul disperat de a sorbi aer rece, a celui surprins de hapul opărit şi reacţia invariabilă a celor din jur, de a-l întreba, inutil, dacă s-a ars şi de a-i propune, zadarnic, să scuipe dumicatul clocotit, devine imaginea clasică a opărelii conviviale.

Azi. În Europa medievală, fierberea în ulei era o metodă de tortură rezervată falsificatorilor de bani. În vremea de azi, se poate frige cu ulei oricine şi orice: femei neîndemânatice, bărbaţi flămânzi, copii inconştienţi, cârnaţi, cartofi şi chiar oameni cinstiţi.