Un bărbat din Piteşti a murit luni la Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş”, după ce s-a îmbolnăvit de botulism, din cauza unei conserve din peşte în sos tomat, cumpărată de la un supermarket din Piteşti.
Alţi cinci bărbaţi, cu vârste între 27 şi 53 de ani, sunt internaţi, în acelaşi spital din Bucureşti. Toţi au consumat conserve de peşte din Thailanda, însă starea lor e mult ameliorată. Între timp, Direcţia Sanitar- Veterinară din Dâmboviţa a pus sub sechestru 220 de conserve de peşte, provenind din Thailanda. „Conservele nu au apucat să fie distribuite în magazine, ele au fost retrase dintr-un depozit”, susţine Sandu Tolea, directorul DSV Dâmboviţa. Pacienţii au ajuns târziu la medic, întrucât nu şi-au dat seama de ce boală suferă şi s-au tratat de răceală.
„Dacă boala nu e depistată la timp, evoluţia acesteia duce la parazia braţelor, a picioarelor, a trunchiului şi a muşchilor respiratori”, a spus dr. Adrian Streinu Cercel, de la Institutul „Matei Balş”, din Bucureşti. Cei cinci muncitori internaţi susţin că peştele nu era expirat, dar au mâncat din el mai puţin decât colegul lor care a decedat.
Medicii infecţionişti vă recomandă să nu mâncaţi conservele de peşte care sunt bombate şi să verificaţi atent termenul de valabilitate al acestora.