Publicitatea excesiva de care beneficiaza primarul Capitalei la posturile si publicatiile din trustul Intact (spun excesiva, deoarece jurnalistic nu este justificata de evenimente recente si importante pentru public) aduce in discutie construirea mediatica a unei noi definitii pentru cuvantul carisma. Mistourile ieftine, glumele de gang, zambetul smecheresc ambalat la patru ace sunt tipice pentru ceea ce o majoritate a ajuns sa perceapa drept carisma. Nu calitatile intrinseci ale acelei persoane, nu aptitudinile sale de lider, nu claritatea unei cariere atent construite. Nu discursul elegant, nu umorul fin, nu ironia desteapta.
Dupa tipicul lui Oprescu se poate constata ca avem o gramada de politicieni carismatici. Adica majoritatea politicienilor care deschid public gura pentru a dezbate teme publice. Nu fac exceptie nici figuri ca Emil Boc, Crin Antonescu, Traian Basescu, Tariceanu, Hrebenciuc, Geoana, Mitrea, etc…. fiecare avand insa micile sale inflexiuni ale modelului carismatic expus mai sus.
Un alt pericol pentru notiunea de carisma este confundarea ei cu mult mai actualul “sexy”. Aceasta confuzie transforma competitia politica intr-un poligon de trageri hormonale. Si iar nu este bine.
Romanii, ca popor cu o severa problema in domeniul alfabetizarii si al lecturilor curente, nu au fost obisnuiti sa asculte un discurs politic, dupa cum nici politicienii fals carismatici nu au stiut sa construiasca unul. Pana la urma, masura cea mai la indemana in a determina carisma unui politician ramane discursul politic, corelat cu succesul acelui discurs. O sa spuneti ca Ion Iliescu este, dupa aceasta definitie, un ins carismatic. Trist, dar adevarat. Fara carisma, liderii comunisti sau fascisti nu au rezistat niciodata la putere. Asta nu inseamna ca intr-o democratie, carisma trebuie privita cu suspiciune diavoleasca.
O plimbare prin institutiile
