Emilian Marcu Intr-o tara in care rezervele de tranzitie sunt tot mai mari si care gafaie ca o locomotiva de la mijlocul secolului XX tragand la dealul de la Barnova un tren cu 100 de vagoane gemand de incarcatura lucrurile, incep sa semene cu mucul de la lumanarea de la capatul mortului.
Zilnic auzim despre tot mai multe tunuri ce s-au dat sau, in cel mai bun caz, urmeaza sa se dea pentru fraudarea, raptul sau spertuirea bogatiilor acestei tari. Ascultand toate acestea te si intrebi, ca tot omul cu prea mult bun simt: cat mai este de furat?
Dar raspunsul nu vine prea curand sau vine, printre picaturi, atunci cand este nevoie de demolat unul sau altul dintre adversarii politici (de fapt, adversarii la rosul ciolanului). Indiferent de cine vine la guvernare, se stie foarte bine cum ca, de fapt, corb la corb nu-si scoate ochii si in caz de nevoie se ajuta unul pe celalalt. Judecata acestor cazuri de notorietate si nu numai, de cele mai multe ori, nu mai vine. De furat se fura inainte ca, nu-i asa? are balta peste. Instantele, pe criminali dovediti, violatori, hoti si alte asemenea specimene umane il judeca, cu mare clementa, in libertate. Cica nu ar prezenta un pericol social. Pe o femeie nenorocita, batuta de soarta, dar si de instantele mult prea drastice au judecat-o fara a analiza macar un pic gradul de periculozitate pe care l-ar prezenta pentru comunitatea din care provine. Condamnarea ei a fost un exemplu.
Sapte luni de executare in penitenciar pentru ca a avut curajul sa mute, pe propriul ei pamant, 3 tarusi. Las la o parte ca cealalta instanta a judecat stramb cauza in care a fost implicata. Consatenii ei, cu mic cu mare, au luat atitudine dovedind prin nenumarate marturii ale oamenilor in varsta cum ca pamantul respectiv apartinuse din tata in fiu acelei femei. Justitia a ramas de aceasta data oarba. Cum oarba a fost si cand a
