Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXPERIENŢĂ HOLLYWOODIANĂ / Ştefan şi Andreea, un actor şi un amator

Publicat in Jurnalul, joi 5 martie 2009 ·

Mult-trâmbiţatul film "A beautiful life", în care Andreea Marin şi Ştefan Bănică Jr interpretează roluri negative, ea o gagică frumoasă şi rea, iar el un proxenet care îi face viaţa amară actriţei Bai Ling, va rula de mâine în trei mari cinematografe bucureştene.

"Nu mişca! Îţi zbor creierii, băiete!", ţinteşte Zâna cu pistolul unul dintre personajele principale, după care demarează în trombă cu drogurile furate. La rândul său, Jack, personajul lui Ştefan Bănică Jr, îşi loveşte iubita (interpretată de Bai Ling) atunci când, curioasă, îndrăzneşte să-i pună întrebări despre afacerile pe care le derulează în lumea prostituţiei. Soţii Andreea Marin şi Ştefan Bănică au vorbit ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, despre aventura trăită în Cetatea filmului, o provocare din care au avut foarte mult de învăţat. Din capul locului, Andreea Marin a vrut să evite orice încercare de a fi ridicată la rang de actriţă şi l-a corectat pe Radu Nicolau, preşedintele New Films International Romania, atunci când a prezentat-o ca atare. "S-a făcut o greşeală. Nu suntem doi actori din România, ci un actor şi un amator", a precizat Andreea, zâmbindu-i modestă soţului, prezent, de asemenea, la întâlnirea cu ziariştii. Impresionat de profesionalismul cu care se face film peste Ocean, Ştefan Bănică Jr a mărturisit că a acceptat un rol mic tocmai pentru a vedea cum se lucrează la Hollywood. Cele trei zile în care a muncit pe platourile de filmare din Los Angeles alături de soţia sa i-au confirmat încă o dată, dacă mai era nevoie, că românii mai au multe de învăţat despre disciplină şi profesionalism, lăsând deoparte faptul că în România nu există fonduri suficiente pentru a construi o adevărată industrie cinematografică. Ştefan Bănică a mărturisit că, dacă şansa îi va surâde vreodată, ar fi onorat să joace alături de Anthony Hopkins şi a povestit că regizorul Alejandro Cho

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cristian Diaconescu, reacție după desecretizarea documentelor CSAT în cazul Georgescu: Elena Lasconi e singura opțiune validă

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat independent la președinție crede că în noul context vremea interpretărilor subiective sau a discuțiilor despre simpatii politice a trecut. „Am finalizat analiza documentelor desecretizate de către CSAT. Așa cum mă cunoașteți, nu sunt

UPDATE - Informaţiile prezentate de SRI, SIE, MAI în şedinţa CSAT, referitoare la campania lui Călin Georgescu, declasificate. SIE: România, ţintă pentru acţiuni hibride ruse, atacuri cibernetice şi scurgeri de informaţii şi sabotaje /Ce spun SRI şi MAI

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituţiilor emitente, a informaţiilor prezentate de SRI, SIE şi MAI, în şedinţa CSAT, anunţă miercuri Administraţia Prezidenţială. SRI arată în document

PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile formează o coaliţie pentru stabilitate şi modernizare. Recomandă românilor ca la prezidenţiale să voteze împotriva extremismulului şi populismului

Mediafax acum 6 ore
Partidul Social Democrat, Partidul Naţional Liberal, Uniunea Salvaţi România, Uniunea Democrată Maghiară din România şi reprezentanţii minorităţilor naţionale, „în calitate de formaţiuni politice proeuropene”, au decis, miercuri seara, „formarea une

Licitații - 5 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Primăria oraşului Zărneşti, cod fiscal 4646897, cu sediul în oraşul Zărneşti, str. Mitropolit Ioan Meţianu, nr. 1, jud. Braşov, telefon 0268/515777, fax 0268/222012, organizează în data de 10.01.2025, licitaţie publică deschisă pentru: 1. Vânzare te

Criză politică în Franţa: Guvernul lui Barnier a fost demis printr-o moţiune de cenzură

Mediafax acum 6 ore
Prim-ministrul Michel Barnier va părăsi funcţia după ce a deţinut cel mai scurt mandat din istoria modernă a Franţei. Colapsul guvernului Franţei, survenit miercuri seară, îl obligă acum pe preşedintele Emmanuel Macron să facă faţă unei crize politi

DIICOT Columbian, arestat preventiv pentru că ar fi vrut să arunce în aer ”obiective” strategice din România

Ziua Constanta acum 11 ore
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat, astăzi, 4 decembrie 2024, că cetățeanul columbian a fost trimis în judecată pentru tentativă la acte de diversiune. El este suspectat că a primit in

Biserica Ortodoxă Română își reafirmă angajamentul ferm față de apartenența României la UE, „spațiu al prosperității și cooperării între popoarele Europei”

HotNews acum 10 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) a transmis, azi, 4 decembrie, un comunicat în care precizează că „nu este indiferentă față de prezentul și viitorul României, ci apără și promovează în societate valorile credinței creștine și ale democrației europene,

Oficial. Robert F. Kennedy nu îl susține pe Călin Georgescu și nici nu s-a pus problema să vină în România

HotNews acum 9 ore
După ce Călin Georgescu a lansat informația că viitorul șef al Departamentului american al Sănătății, Robert F. Kennedy, ar putea veni în România, reprezentanții acestuia neagă ferm acest scenariu, informează Euronews România. Reprezentantul lui Rob

Franţa intră în criză politică, după răsturnarea guvernului Barnier în parlament / Stânga radicală cere demisia preşedintelui Macron

HotNews acum 4 ore
Deputaţii francezi au votat miercuri pentru demiterea guvernului minoritar aflat la putere de doar trei luni, fiind prima dată când acest lucru se întâmplă în Franţa din 1962 şi sporind incertitudinea politică şi economică într-o ţară pivot a Uniuni

Cupa României: Universitatea Craiova a învins Petrolul, scor 2-0

News.ro acum 6 ore
Formaţia Universitatea Craiova a învins, miercuri seară, în deplasare, cu scorul de 2-0, echipa Petrolul Ploieşti, într-un meci din etapa a doua a grupei B a Cupei României Betano. Golurile au fost marcate de Bană ‘56 şi Houri ‘87. Tot miercuri, Met

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

6°/9°
dum.

7°/11°
Iasi
acum

-1°
joi

-1°/3°
vin.

0°/6°
sâm.

6°/9°
dum.

8°/14°
Constanta
acum

joi

1°/8°
vin.

8°/10°
sâm.

10°/12°
dum.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/3°
vin.

-1°/3°
sâm.

1°/4°
dum.

3°/6°
Timisoara
acum

joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

4°/6°
dum.

4°/9°