Citeam zilele trecute un articol în Cotidianul despre o iniţiativă parlamentară pentru modificarea legii privind alegerile parlamentare europene şi nu-mi venea să cred motivul. În condiţiile în care norma are destule neajunsuri, legiuitorii social-democraţi Alexandru Mazăre şi Eduard Martin au depus la Senat un proiect cu dedicaţie. Adică – susţin sursele ziariştilor –, cacialmaua juridică e cu subiect necunoscut, dar bănuit. Prigoană ar vrea să-l trimită la Bruxelles pe fiul său Honorius. Dacă nu aş cunoaşte profesionalismul Adrianei Duţulescu şi al colegilor ei, aş fi zis că e un fonfleu de presă. Dar nu este. Mărturisesc că, pe vremuri, după implozia PNŢCD, am fost unul dintre primii care au căutat să explice conducătorilor PD cît de importante şi cît de cîştigătoare ar fi părăsirea Internaţionalei Socialiste (unde PSD era deja puternic ancorat) şi aderarea la marea familie a Popularilor Europeni, pe un loc lăsat gol de iresponsabilii creştin-democraţi români. Ca unul care cunoşteam bine forumul de ariergardă format la iniţiativa marilor oameni de stat Adenauer şi de Gaulle, dar şi pe puternicii lideri de ţări – nu de gubernii –, Pottering, van Velzen, Martens, iubitori de România, n-am găsit înţelegere la acea vreme. Cum la noi totul se produce cu întîrziere, pentru că, nu-i aşa?, „dă-i românului mintea de apoi“, astăzi PD-L este membru cu drepturi depline în cea mai puternică familie politică europeană, ceea ce asigură tribuna necesară vocilor care să reprezinte cu onoare interesele României. La Bruxelles, partidele mari ale Europei îşi trimit oameni politici reprezentativi, nume cu rezonanţă, de obicei foşti prim-miniştri sau personalităţi care au desăvîrşit deja un proiect naţional. Pe culoarele din Altiero Spinelli, sediul Comisiei Europene, vezi mereu personaje care poartă pe ele haina responsabilităţii, au alura învingătorilor, ceva din patricianismu