Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poveste sudaneză la Palatul Victoria

Publicat in GAZETA de SUD, joi 5 martie 2009 ·

Săptămâna trecută, presa a măcinat subiectul nepoatei primul-ministru Emil Boc, adusă de la Cluj la Bucureşti pentru a ocupa o funcţie în aparatul guvernamental. Din nou am auzit aceleaşi clişee despre „nepotism“ cu care ne-am obişnuit în ultimii ani. Pare oarecum nedrept ca acum să se reverse asupra premierului Boc tot oprobriul public legat de nişte practici care au fost implementate sistemic de pe vremea fanarioţilor, care au fost perpetuate şi în timpul Regulamentelor Organice, al regimului bipartinic antebelic, între cele două războaie mondiale, care au căpătat accente speciale în ultimii ani ai regimului ceauşist şi cu care, finalmente, ne-am obişnuit în ultimii ani. Îmi amintesc faptul că totuşi guvernul Văcăroiu a fost format prin aducerea în echipă a unor persoane cu experienţă - uneori şi cu rezultate - în domeniile de activitate pe care trebuia să le administreze. Din păcate, câştigarea alegerilor din 1996 de o coaliţie eclectică a generalizat un sistem care viza recompensarea cu funcţii publice sau contracte de stat a clientelei de partid. Sunt de notorietate certurile din cadrul structurilor de mediere ale coaliţiei de guvernare de atunci pentru atribuirea şefiei unor instituţii care aducea cu sine un şir de numiri pe verticală pentru prietenii politici care flămânziseră în opoziţie. Aceste practici, făcute cu perdea şi cu frica opiniei publice la început, cu ceva mai mult curaj şi tupeu ulterior, cu nesimţire în vremurile mai dincoace, par să fi devenit chiar modul de dezvoltare a statului român. Nu avem stat de drept, iar etica occidentală care stătea la baza contractului social păleşte în faţa spiritului tribal precumpănitor în viaţa publică românească. Din nefericire, legea funcţionarului public care presupunea concursuri transparente şi o stabilitate a aparatului birocratic faţă de vânturările din mediul politic a fost eludată sistematic pentru a fa

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 37 minute
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Italia ar putea elibera până la 10.000 de deţinuţi. Care este motivul

Mediafax acum 46 minute
Aproximativ 10.100 deţinuţi sunt „potenţial eligibili” pentru măsuri alternative la închisoare, cum ar fi arestul la domiciliu sau probaţiunea, a declarat ministerul într-un comunicat. Opţiunea s-ar aplica persoanelor ale căror condamnări sunt defin

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 2 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 2 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 2 ore
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum o ora
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 3 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum o ora
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

Kremlinul critică Europa pentru cheltuielile de război și avertizează din nou asupra opțiunii nucleare. Peskov: Ţările europene cheltuiesc sume uriaşe pe arme pentru a alimenta războiul în Ucraina

Mediafax acum 17 minute
Moscova a lansat noi acuzații împotriva țărilor europene. Ea susține că acestea riscă foarte tare din cauza investițiilor masive în înarmare. Kremlinul a reluat ideea că Rusia ar putea lua în calcul folosirea armelor nucleare, conform agenției DPA.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Vremea

București
acum

33°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

28°
mie.

21°/32°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/25°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

26°
mie.

19°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°