Patronul Stelei le-a transmis suporterilor că doreşte să facă pace cu ei. Liderii şi membrii mai vechi ai galeriei se vor întâlni astăzi pentru a discuta strategia pe care o vor adopta pe viitor faţă de Gigi Becali. Gigi Becali este în acest moment cel mai hulit patron, iar inamicii săi sunt chiar propriii suporteri. Aceştia i-au declarat război deschis lui Becali şi au început cu o demonstraţie de forţă chiar de la debutul returului.
La meciul cu Vaslui, scandările şi bannerele anti-Gigi s-au bucurat de sprijinul întregului stadion. Speriat de atmosfera ostilă creată de fani şi convins de jucătorii care s-au plâns că sunt afectaţi de acest conflict, Gigi Becali s-a decis să facă pace. După ce recent i-a numit pe contestatari „golani“ şi „vagabonzi“, Becali şi-a schimbat tonul în declaraţii.
„Vă promit că nu voi mai spune nimic rău de fani. Recunosc faptul că am nevoie de ei. Dar trebuie să înţeleagă că eu nu voi pleca niciodată din Ghencea. Suntem condamnaţi să rămânem împreună, fie că ne place sau nu. Aşa că trebuie să găsim o soluţie ca să rezolvăm situaţia“, a declarat patronul stelist.
După semnalul transmis în presă, Becali a luat legătura, prin intermediari, cu liderii galeriei, cărora le-a transmis că vrea pace. Gigi le-a cerut să se oprească măcar pentru jucători, care nu se mai pot concentra la meciuri din cauza acestui război intern. Iniţiativa lui Becali a avut un succes parţial. Dacă o mică parte a galeriei ar fi de acord cu stoparea protestelor, majoritatea doreşte să continue tot sezonul.
Fanii au şedinţă astăzi
„În acest moment nu putem să zicem nimic clar. Nu ştim dacă declaraţiile domnului Becali pot fi crezute sau nu. Membrii importanţi ai galeriei vor organiza o şedinţă pentru a se decide strategia pentru următoarele meciuri. Există posibilitatea unei împăcări, dar nu ştim dac