Interesul pentru bucătăria românească autentică era alimentat şi în anul 1989 de revistele de profil, care tratau cu seriozitate acest subiect.
Astfel, am găsit în Almanahul vânătorul şi pescarul sportiv un material interesant care face referire la cartea de bucate, apărută în 1841, "200 de reţete cercate de bucătărie şi alte trebi gospodăreşti", lucrare semnată de Mihail Kogălniceanu şi Costache Negruzzi. Pasiunea pentru gastronomia românească autentică a iluştrilor noştri înaintaşi era adusă la cunoştinţa cititorilor de autorul articolului, P.A. Mihăilescu, care scria: "Cartea aceasta este presărată cu ispititoare reţete moldoveneşti, cu gusturi tari, elaborate parcă în strămoşeşti alambicuri, de către bătrâni alchimişti făcători de limbă românească, dar şi de bucate".
Mihail Kogălniceanu, pasionat de bucatele româneşti, le cerea surorilor sale din Moldova "reţeturi de bucate şi dulceţi", ca să-i dea gata pe prietenii lui din Luneville, Franţa, iar Costache Negruzzi publica în presa vremii un articol critic la adresa preparatelor pe care le mâncase la un ospăţ din Iaşi: "După un borş polonez se servesc mâncăruri greceşti fierte cu verdeţuri ce plutesc în unt, apoi pilaful turcesc şi la sfârşit fripturi cosmopolite". Autorul articolului aminteşte de revista Adevărul literar şi artistic, din anul 1935, în care George Călinescu făcea un riguros rechizitoriu cărţilor de bucate ce apăruseră la noi, prost traduse din limbile germană sau franceză, şi ale căror reţete, spunea el, "nu ni se potrivesc deloc, fiind uneori de un caracter de-a dreptul literar, adică chimeric". Cartea semnată de Mihail Kogălniceanu şi Costache Negruzzi, veche de peste 150 de ani, conţine reţete care sunt greu de gătit în zilele noastre, dar ea are farmecul ei păstrând cuvintele arhaice şi stilul vremurilor, autorul articolului dă şi o reţetă
