Clujeanul Titus Flueraş este singurul român selectat în orchestra YouTube - în total 80 de artişti - care va concerta pe 15 aprilie în New York, la celebra Carnegie Hall, care se numără printre cele mai mari săli de concerte din întreaga lume. Una dintre compoziţiile pe care el a trebuit să le interpreteze pentru a se „califica“ a fost semnată special pentru acest eveniment de muzicianul de origine chineză Tan Dun care are în palmares câteva premii Grammy şi Oscar. Cea de-a doua lucrare pe care a postat-o pe YouTube în cadrul concursului a fost „Capriciu 24” de Paganini.
Nume sonore implicate în proiect
Clujeanul a trebuit să cânte partitura la vioară în faţa unui webcam, după indicaţiile unui dirijor virtual, iar apoi să posteze filmarea online.
„Am hotărât să mă înscriu, mai ales, datorită faptului că am văzut că este implicată în cadrul proiectului şi London Symphony Orchestra, una dintre cele mai cunoscute din lume, cea care a cântat iniţial compoziţia lui Tan Dun”, ne-a explicat Titus Flueraş.
Orchestra Simfonică YouTube va fi dirijată de un alt muzician de talie mondială, americanul Michael Tilson Thomas, laureat cu nu mai puţin de opt premii Grammy.
Concurenţă acerbă
Titus Flueraş a fost selectat dintr-un număr de peste 3.000 de candidaţi din întreaga lume. Iniţial au fost aleşi 200 de instrumentişti de către un juriu de specialitate, format din muzicieni ai London Symphony Orchestra, după care utilizatorii YouTube au avut ocazia să noteze prin vot calitatea prestaţiei artiştilor. Titus, singurul român care va face parte din ineditul proiect, a obţinut punctaj maxim din partea internauţilor.
„Ca să atragi atenţia în muzica clasică, trebuie să faci ceva ieşit din comun. Se ştie care este puterea internetului. Pentru mine poate însemna o promovare foarte bună şi