În cele două săptămîni de la decernarea Premiilor Oscar se bîrfeşte, se contestă bietul Oscar (prin care se înţelege Academia Americană de Film). E acuzat că e politizat, că are anumite teme favorite, pe care le va premia în vecii vecilor amin. E surprinzător că despre Cannes nu se vorbeşte la fel, deşi filmele cîştigătoare în ultimii cinci ani gravitează în jurul unor teme sociale cît se poate de realiste, destul de apropiate între ele, şi nimeni nu a acuzat Cannes-ul de stagnare în obsesii. Ba dimpotrivă. Oscarul şi-o fi creat propriul profil de „premiu politizat“, dar acesta nu trebuie să fie un motiv pentru a-l face cu ou şi cu oţet. Ajuns la vîrsta de 81 de ani, Premiul Academiei Americane de Film rămîne un premiu prestigios, un semn de distincţie şi, mai ales, un accesoriu vital al marketingului, nefiind nicidecum overrated. Şi premiile s-au dus la... Pariul se face pe speranţă, pe happy-endul imaginat de America atunci cînd a votat în noiembrie 2008. Povestea puştiului din mahalaua Bombay-ului, cîştigătorul milioanelor la emisiunea Vrei să fii miliardar, arestat şi forţat de poliţie să-şi justifice cunoştinţele cu care a obţinut marele premiu, are fantezie, putere de atracţie şi un fundal social realist şi mişcător, suficient pentru ca Academia să-l voteze drept „Cel mai bun film“, în defavoarea unor filme „cu greutate“, care explorează teme precum eşecul, marginalitatea, singurătatea, politica faţă de homosexuali sau adevărul despre Nixon. Slumdog Millionaire e reţeta visului american transpusă în Lumea a treia. Scenariul filmului este o adaptare a unui roman (încă anonim) a cărui intrigă nu e însă pe deplin convingătoare. Salman Rushdie, de exemplu, o contestă vehement, numind-o intrigă de roman fantasy prost. Probabil că, dacă nu ar fi încăput pe mîinile regizorului britanic Danny Boyle (recompensat cu un Oscar şi pentru Cea mai bună regie – meritat,