Fumaţi cît vreţi sau nu fumaţi deloc! Dacă viaţa e una, de ce să o trăiţi la mîna a doua? Condamnînd fumatul de tot şi fumătorii pînă la unul, cruciaţii antifumatului ne pun speţa noastră creştinească în pericol. Cum geno-sinuciderea imortalităţii apare în monstruoasa-i ameninţare, cruciaţii ar trebuie să facă rabat şi să aplice principiul dublului standard: să-l ţină în viaţă pe ultimul fumător ca pe chezăşia cea mai de preţ a nemuririi sufletului. Să fi venit vremea să fie create rezervaţii naturale de fumători? Stalin planificase ca nu mai mult de 20% din populaţia URSS-uliu să fie pusă la popreală în închisori şi gulaguri. Dacă ar fi fost mai mulţi, resursele umane ale statului ar fi fost împuţinate ameninţător; sugerez ca nu mai puţin de 20% din locuitorii lumii să fie dezbăraţi de obiceiul fumatului – din acelaşi motiv. Fără impozitele pe tutun, statele s-ar găsi la ananghie, că nimic nu e mai uşor de impozitat decît viciul. Nimic nou în asta. Statele au avut de la bun început o atitudine duplicitară faţă de tutun, pe care l-au monopolizat de la introducerea lui în Europa, în timpul acelei epoci nimerit numită Renaştere. În bună parte, statele şi-au finanţat expansiunea, centralizarea şi înflorirea, pe impozitele pe viciu (ori pe prostie, fudulie sau cum vreţi să-i spuneţi – e corect oricum). Discursul statului modern e dublu: cu limbă de şarpe, el lasă să se înţeleagă că „fumatul dăunează! De aceea veţi plăti impozite pe tutun. Parte din încasări vor fi cheltuite ca să vă avertizăm ca fumatul dăunează“. Pe cînd media vieţii creşte în Occident (în America de Nord s-a dublat în ultimul secol), eu nu ştiu de nici o statistică binevoitoare care să ne manipuleze întru a crede că statul cîştigă mai mult din impozitele pe tutun decît cheltuieşte cu pacienţii loviţi de bolile de fumat. Această circularitate duplicitară i se aplică, tot din Renaştere, şi alcool