Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dezavantajele introducerii accelerate a monedei euro in tarile est-europene

Publicat in Romania Libera, joi 5 martie 2009 ·

Deprecierea accentuata a monedei nationale in tari precum Polonia, Ungaria sau Cehia, in ultimele luni, a produs, cum era de asteptat, agitatie la nivelul guvernelor si bancilor centrale ale acestor state si a condus la ideea unei introduceri accelerate a monedei euro, idee pe care expertii nu o considera insa potrivita, scrie ziarul austriac Die Presse, citat de Agerpres.

Ascensiunea razanta a acestor noi membri ai Uniunii Europene a fost finantata in mare parte in euro. Astfel, potrivit agentiei de rating Fitch, 70 la suta din creditele din Ungaria sunt in valuta straina, desi salariile din Polonia, Ungaria, si Cehia sunt platite in zloti, forinti sau coroane. Ca urmare, oamenii sunt nevoiti acum sa ramburseze credite din ce in ce mai scumpe cu niste bani cu valoare din ce in ce mai redusa, nivelul de trai si asa modest in comparatie cu Occidentul scazand astfel dramatic. Aici se adauga si faptul ca monedele nationale in prabusire au ajuns in vizorul speculantilor.

Miercuri, guvernatorul Bancii centrale poloneze, Slavomir Skrzypek, a lansat un apel inflacarat statelor vest-europene sa nu acorde ajutoare de stat acelor banci care au facut speculatii pe piata est-europeana. Ce ar fi cel mai bine de facut in aceasta situatie decat sa te pui sub protectia euro, s-au gandit unii, ideea fiind promovata de premierul ungar, Ferenc Gyurcsany, la summitul extraordinar al UE de duminica trecuta.

Acesta a propus scurtarea fazei de doi ani in cadrul careia statul care doreste sa intre in zona euro trebuie sa controleze foarte bine cursul de schimb si inflatia, inainte de a i se permite sa adopte moneda unica. Premierul polonez, Donald Tusk, a sarit si el in sprijinul lui Gyurcsany, afirmand ca ar trebui sa li se permita candidatilor introducerea euro in pofida unei evidente scumpiri mai accentuate.

Intrebarea care se pune este insa da

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 2 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 5 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 6 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum 39 minute
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 3 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°