Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Secretarii de primarii, apostrofati de prefect

Publicat in Ziua Constanta, joi 5 martie 2009 ·

Reprezentantul Guvernului în teritoriu, Tit-Liviu Brăiloiu, a convocat, ieri, la Prefectură, secretarii unităţilor administrativ - teritoriale din judeţ. Scopul acestei şedinţe: necesitatea stabilirii unui sistem de lucru eficient, deoarece au fost cazuri când dispoziţii ale primarilor şi hotărâri ale consiliilor locale au ajuns pe biroul său cu întârzieri ce depăşeau termenul legal şi fără a fi însoţite de documentele adiţionale necesare verificării legalităţii.

„Am dorit această întâlnire cu dumneavoastră pentru a vă comunica, personal, faptul că, dacă până acum, în judeţ, multe probleme au fost trecute cu vederea sau muşamalizate din lipsa de interes a predecesorului meu, vă spun deschis că nu pot tolera situaţii în care convocatorul şedinţei de consiliu local să mi se aducă la cunoştinţă după ce şedinţa a avut loc, sau hotărârile adoptate să ajungă la Prefectură după ce nu se mai poate face nimic legal pentru a îndrepta eventuale erori. Nu vreau să o luaţi ca pe o ameninţare, vreau doar să reamintesc faptul că funcţionarea legal - administrativă a judeţului Constanţa este o prioritate a mandatului meu", a subliniat prefectul Tit-Liviu Brăiloiu. Comentarii (2) mihai contanu-slsip cta : primariile -primari si secretari-sa priveasca cu multa atentie la cadrele didactice care fac naveta anunta abuz voteaza impotriva voteaza pentru

Voturi: +0 OBS : Asta se intampla pt ca majoritatea secretarilor de primarii sant f. slab pregatiti - cei din comune in special, si de multe ori semneaza de legalitate dupa cum le dicteaza sefu'; Asta da inconstienta! anunta abuz voteaza impotriva voteaza pentru

Voturi: +0 Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)

Nume

Email

Comentariumicsoreaza | mareste

Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.

Adauga comentariu

Va rugam activati Ja

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Autorităţile ucrainene ordonă evacuări în masă din jurul oraşului devastat Kupiansk / De mai multe luni, forţele ruse atacă şi avansează în zonă

G4Media acum 21 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile locale din Ucraina au ordonat, marţi, evacuarea familiilor din zeci de sate din apropierea oraşului Kupiansk, din nord-estul ţării, care a fost aproape complet distrus, invocând ”înrăută

Israelul a primit de la Hamas rămăşiţele a încă patru ostatici morți

Adevarul acum o ora
Hamas s-a grăbit să reducă presiunea asupra fragilului armistiţiu în războiul cu Israelul și a returnat marți, 14 octombrie, cadavrele mai multor ostatici morți.

D’Angelo a murit, la 51 de ani. Legenda muzicii soul se lupta cu o gravă afecțiune

HotNews acum 8 ore
Cântărețul american D’Angelo, o figură marcantă a muzicii soul contemporane, care s-a bucurat de un succes notabil în anii 1990-2000 înainte de a fi mult mai rar prezent pe scena muzicală, a murit la vârsta de 51 de ani, au relatat marți mai multe p

Prima țară din Uniunea Europeană care va introduce ziua de lucru de 13 ore

Gandul acum 10 ore
Muncitorii din fabrici, casierii și personalul hotelier din Grecia ar putea să lucreze mai mult în curând. Țara urmează să devină primul stat membru din UE care introduce oficial o zi de lucru de 13 ore pentru sectorul privat. Parlamentul urmează să

14 morţi într-o mină de aur din Venezuela, inundată în urma ploilor abundente

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Paisprezece mineri au murit în timp ce lucrau în subteran într-o mină de aur din sud-estul Venezuelei, inundată în urma ploilor abundente, au anunţat marţi echipele de salvare, informează AFP, confor

CSO Voluntari, încă o victorie convingătoare în European North Basketball League » Care e programul ilfovenilor

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
CSO Voluntari și-a continuat parcursul imaculat în European North Basketball League, competiție pe care a câștigat-o sezonul trecut, și s-a impus cu 92-72 în fața lui Alkar Sinj, o formație din Croația. CSO Voluntari a ajuns la un bilanț de 2-0 în g

Ministrul polonez de Externe avertizează că Rusia ar putea „lovi adânc în Europa”. „Ar trebui să fim pregătiţi”

Adevarul acum 9 ore
Radoslaw Sikorski, ministrul de Externe al Poloniei, a avertizat Europa că Rusia ar putea „lovi, din păcate, adânc în Europa”, calificând drept „iresponsabilă” neglijarea construirii unor sisteme de apărare.

Bogdan Ivan, după ce a fost criticat pentru declaraţia că avem cea mai scumpă energie din Europa: Cifrele vorbesc de la sine. Nu este o exagerare, ci o realitate confirmată

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Energiei, Bogdan Iva, criticat după declaraţia sa potrivit căreia avem cea mai scumpă energie din Europa, raportat la puterea de cumpărare, a afirmat, marţi seară, că ”cifrele vorbesc de la

Marius Tucă Show începe miercuri, 15 octombrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog, geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Românii pot beneficia de consultații și analize gratuite, indiferent dacă sunt sau nu asigurați. Ce servicii pot primi de la medicul de familie

Adevarul acum 10 ore
Ministerul Sănătății încurajează toți românii, fie că sunt sau nu asigurați medical, să meargă periodic la medicul de familie pentru consultații și analize gratuite. „Fii prevăzător și încrezător mergi la medicul tău de familie pentru a-ți verifica

Vremea

București
acum

mie.

9°/12°
joi

10°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

12°/14°
Iasi
acum

mie.

3°/12°
joi

8°/15°
vin.

6°/17°
sâm.

9°/17°
Constanta
acum

mie.

9°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/16°
sâm.

14°/15°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/11°
joi

5°/14°
vin.

5°/15°
sâm.

8°/14°
Timisoara
acum

mie.

8°/14°
joi

7°/17°
vin.

10°/16°
sâm.

10°/17°