Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marii hotelieri amână investiţiile în turism

Publicat in Adevarul, joi 5 martie 2009 ·

Deşi costurile de construcţie au scăzut cu circa 30%, afaceriştii nu deschid noi unităţi de cazare. În plină criză, cei mai mari proprietari de lanţuri hoteliere din România au decis să amâne investiţii importante programate pentru acest an. Radu Enache, proprietarul reţelei „Continental Hotels“, spre exemplu devansează cu doi ani perioada de derulare a investiţiilor programate iniţial pentru 2009-2011. „Anul acesta vrem să terminăm hotelurile pe care le-am început din anii trecuţi, respectiv hotelul Continental de pe Calea Victoriei din Bucureşti şi fostul Continental de la Sibiu, pe care îl transformăm într-un IBIS.

Anul acesta vom demara construcţia doar a două noi hoteluri. Vorbim despre complexul hotelier de la Timişoara, şi anume un Continental Forum de patru stele, adică 141 de camere şi un IBIS de 175 camere împreună cu un centru de conferinţe, cu o capacitate de aproximativ 2.000 de persoane. Toate acestea presupun investiţii de 30 milioane euro”, a declarat, pentru „Adevărul“, Radu Enache, proprietarul „Continental Hotels“.

Cine are lichidităţi conduce lumea

Potrivit lui Enache, în 2009 trebuia demarată şi construcţia unui nou hotel, la Arad, însă investiţia a fost amânată pentru o perioadă nedeterminată. Unul dintre motivele stagnării investiţiilor îl reprezintă şi accesul greoi la finanţările bancare. “Împrumuturile se acordă foarte greu.

Este adevărat că noi avem linii de finanţare pe care le avem discutate deja. Acum ar trebui să le finalizăm având în vedere şi costurile, care sunt mai mari comparativ cu cele pe care le-am avut în ofertele iniţiale. Nu este uşor, de aceea am refăcut toate studiile şi nu vom contracta alte credite înainte de a vedea dacă suntem solvabili pentru achitarea lor”, a precizat Enache.

Majoritatea oamenilor de afaceri din domeniu sunt de părere că perioada

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 5 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 10 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 4 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 4 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 4 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 5 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 8 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

20°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°