Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Cuvântul rom este un neologism”

Publicat in Jurnalul, joi 5 martie 2009 · ·

Propunerea Jurnalului Naţional de a se folosi termenul de "ţigan" în loc de "rom" este comentată de politicieni care au opinii pro şi contra. La rândul său, reprezentantul romilor, Nicolae Păun, a explicat motivul pentru care romii nu vor să fie identificaţi ca etnie cu termenul "ţigan".

Deputatul PD-L Raluca Turcan, preşedintele Comisiei de cultură din Camera Deputaţilor, este de acord cu propunerea Jurnalului Naţional. "Aş înclina mai degrabă spre denumirea tradiţională de ţigan. Oricum cuvântul rom în limba română este un neologism împrumutat din limba respectivei etnii. Mi se pare însă la fel de important să umblăm şi la mentalitatea tuturor cetăţenilor români, astfel încât denumirea de ţigan să nu mai aibă conotaţii negative, iar această etnie să fie privită şi respectată ca toate celelalte etnii", ne-a declarat Turcan. Deputatul PSD Florin Iordache, vicepreşedintele Comisiei juridice de la Camera Deputaţilor, a spus că proiectul de lege este o iniţiativă lăudabilă şi bine-venită care trebuie susţinută şi din Parlament, şi din afara lui. Vicepreşedintele Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, conservatorul Bogdan Ciucă, este de părere că iniţiativa legislativă a Jurnalului este "interesantă" şi "bună" în măsura în care cei care au făcut-o vor şti să o explice şi vor şti să facă în aşa fel încât să fie susţinută în primul rând de comunitatea vizată, şi anume de aceea a romilor. "Un asemenea proiect legislativ poate conduce la îndepărtarea confuziei ce se creează ca urmare a folosirii termenului de rom, între români şi romi. În acelaşi timp, consider că o asemenea iniţiativă şi orice alt demers care vizează această etnie sau oricare alta vor trebui discutate şi cu reprezentanţii acestei minorităţi, dar şi cu reprezentanţii societăţii civile cu activitate în acest domeniu, pentru ca un asemenea demers să nu stârnească reacţii negative şi pentru

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Proprietarul și arhitectul unui hotel prăbușit la cutremurul de 7.8 din Turcia, condamnați la închisoare » O echipă de volei era cazată acolo

Gazeta Sporturilor acum 15 minute
Un tribunal din Turcia i-a condamnat la închisoare pe proprietarul şi arhitectul unui hotel care s-a prăbuşit în urma cutremurului din 2023, provocând moartea a 72 de persoane, relatează BBC. au fost prea blânde şi că autorităţile vor face apel, rel

Nava cargo rusească scufundată în Marea Mediterană a fost ţinta unui „atac terorist”, susţine proprietarul acesteia

News.ro acum o ora
Scufundarea navei cargo rusească în Marea Mediterană în noaptea de 23 spre 24 decembrie a fost cauzată de un „atac terorist”, a afirmat miercuri compania proprietară a acesteia, citată de agenţiile ruse. Compania Oboronloguistika a precizat într-un

O fată de 14 ani a dispărut de acasă în ziua de Crăciun. Mama a anunțat Poliția

Ziare.com acum 2 ore
Poliţiştii din judeţul Alba fac publice, miercuri seară, fotografia şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 14 ani, care în după amiaza zilei de Crăciun a plecat de acasă şi nu poate fi contactată. Persoanele care o văd sunt rugate să anunţe

România va închide peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, după aderarea la Schengen

G4Media acum 4 ore
România pregătește închiderea a peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, zi în care țara noastră va adera și terestru la spațiul Schengen, arată un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului de Interne.

Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare

Mediafax acum 40 minute
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare după ce i s-a spus că nu se califică pentru eliberarea temporară de sărbători de care se vor bucura mii de deţinuţi de la Penitenciarul Tremembe. Robinho se află în închisoare în Brazilia,

Avion prăbușit în Kazahstan. Există supraviețuitori

Wall-Street.ro acum 8 ore
Un avion de pasageri s-a prăbuşit miercuri în apropierea oraşului Aktau din Kazahstan, a anunţat Ministerul pentru situaţii de urgenţă din Kazahstan. Avionul aparţinând companiei Azerbaijan Airlines se îndrepta de la Baku la Groznâi, în Cecenia rusă

Bărbat băut și fără permis, prins că mergea cu 167 km/h prin oraș cu o mașină furată, chiar în ziua de Crăciun. S-a întâmplat în România

Ziare.com acum 47 minute
Un bărbat de 33 de ani, din localitatea prahoveană Urlaţi, a fost reţinut şi apoi arestat preventiv, după ce a fost surprins de poliţiştii braşoveni conducând cu viteza 167 km/h prin municipiul Brașov, iar în urma cercetărilor s-a stabilit că era bă

Bărbat arestat după ce a lovit cu mașina mai mulți pietoni. Unde a avut loc incidentul

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat a fost arestat sub suspiciunea de tentativă de omor după ce a lovit cu maşina pietoni în Londra în primele ore ale zilei de Crăciun, relatează PA Media/dpa. Poliţia Metropolitană a anunţat că forţele de ordine au fost chemate la ora 00:45

MApN neagă faptul că o rachetă rusească ar fi traversat spațiul aerian al României

Wall-Street.ro acum 10 ore
Ministerul Apărării Naţionale spune că nu a fost confirmată traversarea spaţiului aerian românesc de o rachetă rusească. Precizările MApN vin după ce în spaţiul public au apărut informaţii referitoare la o rachetă rusească ce ar fi intersectat, mier

Casa emblematică din „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul de Crăciun. Cât a costat imobilul

Mediafax acum o ora
Celebra casă din filmul de Crăciun „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Imobilul din Illinois a fost scos la vânzare la începutul acestui an.

Vremea

București
acum

mie.

4°/6°
joi

1°/4°
vin.

1°/3°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

mie.

2°/6°
joi

1°/3°
vin.

0°/2°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

3°/7°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/6°
joi

-0°/4°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/7°
joi

1°/6°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°