Dezbaterile asupra avantajelor şi riscurilor pe care le implică relansarea "programelor nucleare civile" este departe de a fi închisă. Dimpotrivă, turbulenţele înregistrate pe piaţa hidrocarburilor şi necesitatea de a limita emisiile de gaze cu efect de seră pun un număr însemnat de state în situaţia de a lua în calcul posibilitatea relansării industriei electronucleare. La rândul ei, opinia publică, până acum rezervată sau neîncrezătoare, se dovedeşte mai comprehensivă. Rămâne de văzut dacă această "înflorire a proiectelor " va fi urmată şi de efecte.

PAŞI ÎNAINTE, PAŞI ÎNAPOI. Pornind de la aceste considerente, săptămânanul francez "Courrier International" inserează un grupaj de analize şi comentarii, al cărui generic ar putea fi tradus prin formula: "Energia nucleară, marea revenire". Înainte de a intra în miezul discuţiilor, reţinem câteva repere cronologice recente: la 10 octombrie 2008, Statele Unite şi India au semnat acordul 123, de fapt un pact de cooperare care oferă Indiei posibilitatea de a achiziţiona din Occident tehnologii nucleare civile. La 5 februarie 2009, Suedia a anunţat că a încetat interzicerea construirii reactoarelor nucleare pe teritoriul său, interdicţie care datează din 1980. La 6 februarie 2009, preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a declarat că "strategia Franţei constă în dezvoltarea <> cu cea de-a 3-a generaţie de reactoare cu apă presurizată." Din iulie 2007, el a pus în aplicare, în Libia, o politică de prospectare comercială activă, urmată, din octombrie 2007, în Maroc şi, din februarie 2009, după turneul său în Golf. La 24 februarie 2009, Roma şi Parisul au semnat un acord de cooperare în domeniul energiei nucleare, care prevede că Franţa va construi patru centrale pe teritoriul Italiei, prima dintre acestea urmând să devină operaţională în anul 2020.

OPINII DA, OPINII NU. Se pune, în mo